"ființa aceea
care visează
fără să se vadă pe sine
fără să-și simtă trupul
fără să-și audă vocea
fără să știe orizontul pământesc
se trezește din când în când
în lumea asta reală
e dimineață?
e seară?
e lumea ei?
ființa aceea care visează
vâslește pe ape strâmte dar limpezi
sau se rătăcește prin coridoarele
unei case ruinate,
printre pereți pictați agonic,
sau urcă, urcă, urcă
o scară din pietre funerare
uitându-se mereu înapoi
ființa aceea imaterială
dar atât de reală în visele ei
numai acea ființă
Te iubește, Doamne,
cu speranța nemuririi Tale."
(Din volumul: Cristina Ștefan — Rostul unei crengi de brad, Art Book, Bacău, 2017 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu