Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

La mulți ani, Daniel Corbu!


Astăzi, de ZIUA NAŞTERII, zi mai deosebită a stării de a fi,

veche extază a mirării, spusă astfel:
Câte trupuri s-au zvîrcolit în
iubire
câtă dragoste s-a risipit asemenea pulberii
câte dimineţi au sărutat victorii
şi Moartea
ca un plâns străbătând imperiile
de câte ori învinsă a fost
până să mă aleagă o naştere?
Şi o scrisoare lirică:
SCRISOARE
De altfel, când am învăţat să zbor
Mi s-a terminat cerul.
Dragul meu,
În aprilie
murise Hristos şi se urcase la ceruri
sângeram postmodern şi-nghiţeam
alimente cu E-uri.
Mi se făcea tot mai mult de urât
în trupul strâmt şi nehotărât.
Cine să ştie cum era în mine
când aşterneam pe foi cuvinte sublime.
Pe-o scară de aţă mă legănam lasciv
şi-n uimire ca tremurarea unui beţiv.
Mi se făcea tot mai mult de urât
Petreceam cu pahare şi îngeri.
Atât.
*** (Daniel Corbu, poet și eseist, născut pe 07 aprilie 1956)

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10