Se scutură cireșii, dragul meu,
Lumina asuprește taina morții.
Poeții scriu scrisori lui Dumnezeu
Vorbind (și zi, și noapte...) cu pereții...
Și iarba crudă s-a albit de floare,
Și trupurile ne miros a rai,
Amare dezmierdări ne trec prin vene
Gonind de parcă-s herghelii de cai.
Învață-mă cu viața și cu moartea,
În noi vor asfinți curând chemări,
Când lumea doarme-n cuibu-i de cenușă
Din frunze vom clipi privind spre zări
Și ne-om atinge, tremurând, în vis
Coroana noastră...
Cercul nostru-nchis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu