Angi Melania Cristea: Poezii

 Stand up

un sentiment alandala sub cupola cu meteoriți
și sacul tău de dormit sărutul tău
anacronic
( mă pot îndrăgosti privind la știri)
zic ăștia că suntem niște incapabili diafani
și nu vedem rostul adevărat al lumii
în noi zace marea caspică zbuciumul de homeless
al orașului
nu-mi cânta cele 6-7 traviate pe care le-ai învățat
pe de rost
( ce pot fi muzicanții decât niște tembeli elefanți roz)

desenez cu degetul bombardiere războiul crește
ca o secundă gravidă
ne mor sufletele gemene rasa noastră de simandicoși
și iar și iar tragem liniile vieții calmul acesta epopeic mă ucide
nu putem fi decât păsări de vânătoare
/ = dragostea mea luminează pe interior/
fă-ți copii la indigo după sentimente suntem ași
suntem dubluri
( numai noi nu literaturizăm totul)

dincoace pacea curge pe asfalt sar capace înșurubate în inimi
și nu am suficiente zile să sparg mitul eroilor
poate din pământ va răsări o lume policromă
/ aceeași fantasmă cu picioarele tale peste parapeți//
dincolo ne recreăm la târgurile de carte

precum o mulțime vidă
între inecuații stand up comedy

Războiul-fantomă

dintre toate războaiele al nostru este cel mai cumplit
are cai pursânge și lebede negre
războiul nostru nu are generali miopi
nu știe cum sunt zilele unei femei intelectuale
nici copiii gălăgioși care butoneză Iphone-uri
geamătul nopților japoneze culoarea lor estompată
ne aduc în zona de confort
atunci aveam 10 iubiți numele lor unice și maniera în care eclipsau
mă făceau mai atrăgătoare ( poate tu nu ai sex appeal)
țin minte balustrada infectă de care te sprijineai
și orele cu secunde eviscerate

toate acestea vin dintr-un infinit de ignore
lumile de astăzi se prostituează
au gust metalic de rugină ce s-a depus
pe interiorul nerevigorant
cum poți tu crede că ajungi la Kiev în 2 zile
când eroii-fantomă țintesc precis
iar cerul se întunecă de stele căzătoare
( ne îndrăgostisem pe contrasens)

hai fii cel care împarte muniție
însă nu își poate scrie nopțile și zilele pe epidermă

oarecum neutru într-un război în care rubla scade vertiginos
iar eu îl iubesc demonic pe Pușkin și orice AK74
îmi vine de minune
dar sângele meu țipă după pace Nadejda îți este sete?
( nu-i așa că noi slavii nu ne ucidem frații pentru
est pentru vest ca orice RoboCop)

Diorama

azi îți lipsește nebunia zilelor bulimice
sau poate îți este dor de cuvintele mele directe
de transmisiunile live când îți luai un upercut
și nu credeai că pot fi atât de artistă
încât să contaminez orice porție de libertate
am prins cu cleme magistralele tale plecări
/mă voi dezvăța de mersul pe contrasens/
și încă sper că vei fi un politician nevirusat
unul dintre ipocriții notorii

arma secretă sunt vasele noastre dilatate
doar așa ne putem dezîndrăgosti și redeveni
oameni de mâna a doua
ironic de singuri capabili să facem artă
din orice fleac
/tu știi cât de mult timp mi-a luat să mă nasc/

poți fi încă un oraș cu zece cartiere în construcții

stelele de pe kathmandu sau marea coralilor
nu este leac pentru o dragoste de linia 1
soldații ni se strecoară anxioși în pupile
va veni marea invazie? ne vom iubi cu emoțiile turate la maxim?
tu nu ai raspunsuri când îți târăști trepiedul și culorile mărețe

Emoții meteorice

sunt cu un veac mai tânără decât
umbra mea fariseică
cu niște mâini care scriu
fără emoții
precum artiștii care pictează în sepia
visez să aliniez sori pitici și celelalte albume ale cerului
dar îngerul nu îmi dă ok-ul și mă trimite în naștere

ce mai rai din oasele iubiților și pantofii cenușăresei
îți îmbrac imaginea cu resturile de la croitorie
azi s-au inventat haine de serie
iar eu din sx nu ies
dincolo de lacul ohrid așteptările se fisurează
nu degeaba am sânge slav și în firele de păr
mă voi hrăni pe drumul de întoarcere cu cele 3 vieți
extrabonus

anii se reinventează eu m-am oprit într-un timp imaginar
unde siguranța de protecție a sărit de mult
parcă ieri tăceai cu toate cuvintele pe masă
singur la taraba de la Gaudeamus
și am avut intuiția că dacă îți dau drumul

nu mai ajungem la nunta de la Galichnik
de câte ori îmbătrânesc zidurile
ce ne acoperă
ca pe niște biblioteci ambulante

orele sar din pavaj și nu ai altă opțiune decât
să devii meteorit

Culori de pământ

ploaia lumii tace
sunt nopți când neliniștile învie
și strigă după ape după somn
după sângele rece al stelelor
când oricine poate deveni carul mare
și poate fi propria lui planetă

zilele trec ca niște pasageri indolenți
cu larmă vie suculentă
iar tu /hobbit al comunicării/
aștepți la pasaj metroul cu reclame șterse
și dragostea vieții tale

poți îndura morțile
acel du-te-vino de la gara de nord
cu rucsacul în spate vopsit în culori de pământ
iarr fericirea ipotetică prinsă de plămâni
astfel încât să poți inspira/expira
falii de culori de pământ

sub cupola cerului văd soldați înfipți în nisip
poeți cu mâinile adâncite în timp
prăpăstii de a-uri și o-uri
consoane zimțate vocale / serii de vieți ipotetice

Șerpii de vânt

pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune
expuse prin întunericul brut pe unde bufnițe tac
din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut

în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează
timpulîl așează pe rotisor împreună cu arborii ciopliți în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul crește
mai alb decât șerpii casei șerpii de vânt

voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate
cu timpanul lipit de malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii
hergheliile de la Letea zurlii?

Hemoragie

Tu și ultima carte roșie...
Crezi în utopii, în viața de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar și iar, anesteziază frica.

Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
și, la braț cu orașul pe catalige,
vei dansa ștrengărește,
ca în vremea holerei.

Cât de hello kitty
am să te îmbrățișez,
fără emoții porționate minimalist!
Aici crești lângă casa puterii;
oamenii, ca și sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea își numără galaxiile.

Poate cartea ta e un meteorit
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie...
Eu, firesc, despart muntele de trecere
și nădejdea de semn,
atât de tânără lumină
pâlpâie în aburii gurii tale
care scad apoi cresc,
sub golgota despărțirilor.