Ștefan Popa: Prescură și cafea

Era vara anului 2003. Mergeam să cercetăm o pustnică. Pustnica Teodora, care a apărut într-un spațiu atipic, în raport cu scopurile lumii contemporane, în care minciuna este la rang de virtute, manipularea maselor a atins cote maxime, ipocrizia și impostura se văd peste tot, iar discernământul este acoperit complet de noroi, era ea însăși purtătoarea unor practici insolite, care capta inimile creștinilor. Devenise legendar bordeiul din vârful Giumalăului, funcționând pe modelul vechilor locuințe, ce trimitea la primele scrieri din lume, tăblițele de la Tartaria. În același timp, maica evidenția și un alt mod de viață, simplu și ușor, unde a spune însemna, de fapt, a face și unde totul se înfăptuia sub umbra iubirii și la lumină lină. Viața simplă, dar aspră, asceza mistică nu făcuse din maica o uscăciune a pământului, ci o femeie frumoasă, puternică, cu o blândețe și bunătate aparte, dar și cu un frumos umor duhovnicesc ”Smerit mai este mândrul nostru frate!”. În mica sa curte totul era verde, apa de izvor murmura adevărul, ursul mânca miere, iar păsările cântau și jucau, un tablou de poveste adevărată. Odată ce puneai piciorul în ogradă, intrai fără să știi într-o altă dimensiune a spațiului și a timpului.
- Bine v-am găsit maică Teodora!
- Bine ați venit fraților! Să fie binecuvântat!
- Maică, în primul rând, o cană de suc de merișoare să îmi potolesc setea, spuse fratele Ștefan.
- Cum să nu și mă pregătesc să vă servesc cu delicatesa pustnicului...
- Cum arată delicatesa pustnicului, maică?, întrebă Ștefan.
- Prescură și cafea. Asta este delicatesa pustnicului.
Ne-am odihnit sufletele vreme de câteva ceasuri și ne-am umplut inimile cu învățăturile maicii Teodora, după care la drum, spre Cluj-Napoca.
Trăim într-o lume a consumismului. Cumpărăm orice, fie că ne trebuie, fie că nu ne este de folos. Psihologii chiar recomandă ”shopping” în depresie. Oricum, noi cumpărăm mai mult decât consumăm. În România, o familie aruncă la gunoi în procent de 10% până la 30%, din alimentele cumpărate. La îmbrăcăminte sunt oameni care păstrează în șifoniere haine pe care le-a îmbrăcat o singură dată sau niciodată. La încălțăminte, la fel. De altfel, la modul general, oamenii se hrănesc cu alimente mai mult decât le este necesar pentru organism. Deja, obezitatea a fost declarată boala secolului al XXI-lea. Omenirea a atins culmea prosperității și cu toate acestea s-a îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu. Cea mai mare dramă a secolului al XXI-lea este aceea că omenirea nu-i mai poate sătura pe bogații lumii. Paradoxal, sunt tot mai mulți oameni și copii care nu au ce mânca... Nu mai vorbim de risipa apei și de poluarea mediului de către întreaga omenire. Bogații lumii au ajuns la concluzia că pe Terra sunt prea mulți oameni și că resursele sunt din ce în ce mai puține. Unii lideri ai lumii fac chiar previziuni apocaliptice: ”omenirea nu va supraviețui”. Se anunță, alternativ crize sanitare, conflicte, războaie, crize energetice, crize economice, crize bancare etc.
Într-adevăr, dacă oamenii ar gândi, ar crede, ar iubi, s-ar îmbrăca, ar munci, ar mânca și s-ar ruga ca și călugării, cu adevărat lumea ar arăta altfel.
Rămâi cu pace, prietene!