Doina Moritz: Eu n-am știut...

Când tu mi-ai prins în plete-o margaretă
A-nmugurit în mine drag de viață.
Eu n-am știut că floarea ce regretă
E-a tuturor și se-ofilește-n ceață!

Când tu ai rupt mălinului vlăstarul
Și mi l-ai pus în glastră pe-nserate,
Eu n-am știut c-o tremura hotarul
Sub greutatea lacrimei sărate!

Când tu mi-ai picurat din viorele
Parfum pe genele întrebătoare,
Eu n-am știut că ploile sunt grele
Și-ntunecă... și răsăritul doare!

Când tu-ai călcat pe albe lăcrămioare,
Cununa împletită mi-a ars visul...
Eu n-am știut că-n rânduri de scrisoare
Se întâlnesc iubiri trădând înscrisul!

Când tu-ai uitat în buzunar cu ştire
Nu-mă-uita, o floare precum zorii,
Eu n-am ştiut s-ascund într-o privire
Și tunete, și fulgere și norii!

Când tu încet, privind în altă parte
Mi-ai presărat pelin peste petale,
S-a rupt în două tristul semn de carte
Și a rămas rima făr' de vocale...