Violetta Petre: Nu tot ce nu se vede, nu există

Când pruncii se răsfață în placentă

Și se hrănesc cu sângele matern,
O altă viață nu e evidentă,
Ei cred, că vor trăi așa etern...

Și sunt nedumeriți și se întreabă
De, dincolo va fi ceva concret
Și să se nască nu au nicio grabă.
E viață după naștere? Secret!

S-a mai întors de-acolo cineva,
Să spună dacă e adevărat,
Că vei avea o mamă undeva,
Unde e mama? Cum de n-am aflat?

N-o văd, nici n-o aud, nu ea mă ține
Aici unde mi-e bine... chiar nu știu,
Ce-nseamnă tată și nu mi-e rușine,
Că vreau să ies de-aici cât mai târziu...

Să merg eu singur, să mănânc cu gura
Și mama să mă-nvețe să vorbesc?
Să simt iubirea, să m-atingă ura?
Așa ceva nu cred și mă gândesc,

Dacă nu văd și nu aud nimica,
Un alt tărâm există doar în vis.
Semnale n-am primit... mă paște frica
De-a părăsi acest decor închis,

Când nimeni n-a venit să mă convingă
Că după naștere voi mai trăi altfel
Și nici c-o moarte vine să mă-nvingă
Și după moarte voi trăi la fel...

Așa cum după naștere e viață,
Deși n-o auzim și n-o vedem,
Să credem și în Domnul ce ne-nvață,
Cât îl păstrăm în noi, nu dispărem.