Mi-e dor să-i văd
în prag, din nou acasă,
adulmecând o ploaie
ce nu vine,
chemându-ne, toți fratii,
cu sora mea, la masă,
,,... tu Gheorghe, tu Dumitre,
tu Mărine,
Dați slavă pentru pâinea
ce-avem la noi, acasă,
lângă icoană puneți
să ardă-o lumânare,
nu risipiți pământul
ce gândul vi-l apasă
el are-un strop de sânge
din noi, din fiecare..."
Va fi o vară-n care
privighetori rănite
vor mai cânta o vreme,
în noapte, pe răcoare,
părinții ne vor scrie
din cer, sau din morminte,
cu stropii noi de rouă
trecuți din foare-n floare,
Ei spun o rugăciune
ce i-a-nvățat pământul
în care, mulțumire aduc
lui Dumnezeu
și trec într-o mirare
în care se cuprinde
și casa lor, și cerul
și frații mei, și eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu