Cândva râdeam că anii trec,
crezând că-i doar un fel de truc
pe care eu nu-l înțeleg,
dar azi mă-ntreb unde se duc?...
Anii pe care-i am, de fapt,
nu îi mai am, s-au dus pe rând...
și oricât i-am cronometrat,
prea mare importanță dând
La ce părea mai plin de sens,
la ce era de demonstrat,
la tot ce azi, neînțeles,
cu trecerea, s-a estompat...
Și-acum, privind la ce a fost,
parcă prin ochii altui "Eu",
mă mir văzând nuanțe roz
și-acolo unde-a fost mai greu!
Iar tot ce pot să spun e-atât:
că Dumnezeu m-a însoțit
și n-am fost singur pe pământ,
din clipa-n care am venit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu