Mai cred în povești și în tot ce îmi spui,
Mai cred că îmi ești vara verilor toate
Ești muza poemelor mele căprui
În care-ntre stihuri un dor se mai zbate...
Aprinde-mi lumina, e-un vechi felinar
La capătul clipei din nopți muribunde,
Să prind dintre umbre versetul hoinar!
De-o vreme-ntre stele și lună se-ascunde...
Și eu, pân' la cer nu mai pot să ajung,
În brațe nu pot să mai car necuvinte.
E drumul spre-albastru prea trudnic și lung
Și timpul mă-ndeamnă să fiu mai cuminte...
Dar eu tot mai cred că nu-i încă târziu,
(Deși asfințintul m-apasă pe frunte)
Să gust din sărutul pe care îl știu
Din vise de noapte, deși mi-s cărunte...
În sânge mai curge o dâră de jind
Și mai înfloresc iriși mov în pupile
Și încă mai pot prin nămeți să colind
Cât îmi ești gându-așternut peste file...
Încă mai cred că iubești și nu știi
Și mă păstrezi într-un loc neștiut
Nu voi veni și nici tu n-ai să vii
Și nu vom ști ce-ar fi fost, ce-am pierdut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu