Un zâmbet trist – o sabie în teacă;
Două tăişuri strânse-n piele. Fine …
Aş bea din aer ora care pleacă
Să pot sclipi în ochiul lunii pline;
Sub semnul tandru al înnobilării
Aş sta cu fruntea-n umăru-ţi de apă
Să-ţi tac… Să-mi curgi… Din râul înserării
Nisipul în deşert să-şi crească pleoapă.
În semicercuri, fără de oprire,
Departele-ţi aproape să mă poarte
Cât să îţi tulbur sfinxul din privire
C-o ploaie, c-o scânteie sau c-o moarte
Lăsând, neruginiţi, timpul să treacă …
Ce zâmbet şi ce sabie… Ce teacă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu