Pân-acum am strâns în minte o pădure de hrisoave
Care nu mai au răbdarea să stea-nghesuite-n mine
Și își scot crengile-afară printre pietrele concave
Respirând din nou a verde și zburând printre ruine.
Mă simt singură... copac... pierdută prin altă toamnă.
Toate lacrimile-mi tac și în rouă se transformă,
Rândurile dintre rânduri capătă miros de mană
Iară libertatea mea capătă o altă formă.
Văd cuvintele cum fug și se-agață printre crengi,
Se transformă în gutui ce vor plânge iar la geam...
Toamna mea pierdută-n rosturi cuvenite pentru regi,
Chiar de voi rămâne golă îți dau și ultimul gram...
Și apoi încep să strâng alte vorbe în hrisoave
Să le-nghesui iar în mine ca pe puful unor perini,
Iar în toamna care vine înflorind pietre concave
Să le las să zboare verde, printre regi și printre gemeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu