(pentru Ana)
un vis de-altădată
care-a prins viaţă şi respiră
cuminte ca un vânticel
de primăvară
o mână micuţă şi caldă
pe care o strângi cu grijă
un păr moale pe care îl mângâi
aşa cum te mângâiau bunicii
şi părinţii
în timp ce-ţi spuneau poveşti
cu feţi frumoşi şi cu zâne
o ghemuire în braţe
un întreg univers
lângă tine
o inimă care bate
şi o asculţi cu urechea
lipită de piept
un oftat de bucurie
o confirmare a faptului
că eşti iubit
fără nicio reţinere
o stare de veghe
o îngrijorare
o vină pe care ţi-o asumi
un regret, un straniu regret
nu ai vrea să mai crească
nu ai vrea să cunoască
suferinţa şi moartea
o rugăminte fără voce
preschimbată
în lacrimă
iartă-mă, copilul meu
că te-am răpit din ceruri
şi te-am adus
pe lumea aceasta
bolnavă şi rea
iartă-mă că sunt
un pic egoist
iartă-mă că sunt
un pic criminal
iartă-mă c-am vrut
să-mi umpli golul din suflet
iartă-mă că voi pleca
într-o zi
şi te vei simţi
pustiit
iartă-mă
că ţi-am dedicat
atât de puţine poeme
cu toate că tu meritai
toate poemele mele
iartă-mă...
(sursa: vol. Infectat cu iubire, Editura Fides, Iaşi, 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu