Luna este grea de gândul ce l-ai pus în vârf de munte
Chiar în craterul iubirii în veșminte de poem.
Scurmi și-acum să muști din versuri cu sudorile pe frunte
Și de truda ta, Poete, stelele-mprejur, azi, gem...
Te privesc cu ochi de vultur și-ți adulmec neputința
De a cântări pe brațe astrul cu maree-n miez
Dar, nu-i nimeni să-ți strivească nici efortul, nici voința
De-a cânta pe-un colț de lună simfonia-n fa diez
A lui Haydn, Korngold, Mozart pe-mpietrite clape roase
De când Theia cu Pământul s-a ciocnit în dans astral
Cine-aude se-nfioară de la piele pân la oase
Și din mările lunare se mai nalță înc-un val,
Ondulându-se frenetic broderii de piatră rece,
Umbre-ntunecând bezmetic irizații de lumini,
Ce fac luna glob de aur, când pe cerul nopții trece
Ca regina-nscăunată de îngeri, de nopți, străini...
Grea e luna de poeme scrise-n ace și în cuie,
Cuneiform de mâini dibace și sclipiri de-anahoreți,
Holograme în vacanță, bând licoarea amăruie
Must din lacrimă și jale în supliciu de poeți...
Hai, aruncă-ți stihul morții, ''lotru mut de veșnicie''
Pe orbita ce răsare, când alergi ca un nebun
Să prinzi loc în cimitirul selenar de poezie
Unde muzele pe soclul geniului se suprapun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu