Nicoleta Sere: Autumnală

Mi-e toamnă, iubite, mi-e toamnă!
Se vaită iubirea în gând
C-un vis și-o durere ce-ndeamnă -
În noi să se-ntoamne plângând...

Ascund amintirile-n aștri
Când geme pădurea din noi;
Șoptite-s de cerbii sihaștri,
De clipe și anii în doi.

Și beau băutura vrăjită,
Amestec de-absint cu pelin
Și-i frig și privirea-i sfârșită,
Abisul de lacrimi e plin...

Cu gândul și vocea de doamnă,
Răspunde fantasma cu dor -
Mi-e toamnă, iubite, mi-e toamnă,
Fărâma de timp o ador!

Iar frunzele zboară-n sicrie,
Murind agitate în crâng;
Tu scrie, iubite, tu scrie
Povești de iubire când plâng!

Ascunsă în zarea albastră
Și-n inima unui mudir,
Eu cânt rătăcirea buiastră,
La poarta de ploi, la nadir!

Mă-ntoamnă, iubite, mă-ntoamnă,
Sunt fata ieșită din rând
Și-o stea în cădere condamnă -
Înnoaptă-mă, toamnă, curând!

Tăceri și nămeți or să cearnă,
Aproape-i al toamnei amurg;
E iarnă, iubite, e iarnă
În lume, în sânge și-n burg!

Ce iarnă, iubite, ce iarnă
Cu gânduri albite și nori
Și lumea-i trimite, cu goarnă -
La moarte pe triștii condori...