Ottilia Ardeleanu***

i s-au făcut complimente
din toate părțile
toamnei cel puțin când se plimba cu mine
iar ea zâmbea adusă de spate și străvezie
în puloverul roșu scămoșat de vremuri
se scuza pentru vârsta înaintată
totuși pe tocuri de zece
părea de o zveltețe sufletească
norocoasă toamnă dusă de mână pe străzi
sărace în omenie murdare
frunzele scuturate estompează alte gunoaie
o țin de braț distinsă toamnă cu haine mai largi decât trupul
visătoare cum o știu și înverșunată pe atâtea schimbări care
i-au stâlcit felul de a aduna fructe în buzunare
privește lădițele cu mirare ce naiba
doar din urechile ei au fost culese
cu noblețea dăruirii merge gârbovit spre casa veche de când lumea
își caută cheile în poșeta ruptă pe la cusături
sună telefonul e iarna prietena foarte apropiată cu părere de rău
întârzie a făcut o escală în țările calde
tremură a parkinson dar nu e cu supărare
moartea mai poate aștepta