Și-am încetat să sper că voi avea cândva
O oază de culoare cu aer și verdeață,
Un loc unde iubirea să facă ce vrea ea.
Poate că n-am știut s-aleg...și-am tot greșit,
Câte putin m-am stins în nopțile prea seci,
Visele mele ?...doar boabe de nisip
Ce-au fost cernute-n timp de valurile reci.
Se spune că ți-e casă unde sufletu-ți zboară
Și doar în locu-acela poți să fii împlinit...
Eu voi rămâne veșnic aripă calătoare
Căci locul casei mele-i deșert fără sfârșit.
Nu voi cunoaște tihna și nu voi lua aminte
Cum e să fii iubit, cum e liber să fii...
Mă voi hrăni cu pizma celor înguști la minte
Și-am să visez Morgane în oazele pustii...
Iar tu, cel ce aștepți în depărtări uscate
O casă ca și mine, un cuib plin de candoare,
Grabeste-te și zboară, zilele-s numărate
În astă lume tristă, cu ace și zăvoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu