Nicoleta Sere: În alb și negru

afară plouă cu decembrii
și mie mi-au murit toate oglinzile, toate...
prepar o cafea și îmbrac
rochia nopții primordiale.
învelesc cicatricile în mătăsuri
și-n apele timpului care curg
peste sărutările florilor de câmp...

locuiesc în melancolia mansardei.
pe ferestre cresc amintiri
în alb și în negru ale eternul noi
mirosind a mucegaiuri
și a ploi de Nu-mă-uita...

privește!
e fumul acela albastru
care urcă în nemărginirea inimii.
nu l-am putut transforma într-o scară de cer -
cu o mie de doruri
cu o mie de trepte,
cu o mie de zboruri -
stăpânindu-l...

și-atunci plâng și fac dragoste
cu parfumul umbrei tale
din acel moment al florarului
când îmi erai infinitul...

aseară, a venit moartea
însuflețindu-mi tâmpla oglindirii...
m-a privit îndelung rostind -
femeie, nu ai plâns suficient
pentru tăișul dezmierdării mele!...