Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Se afișează postările cu eticheta nr.21-24(86)2022. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nr.21-24(86)2022. Afișați toate postările

La mulți ani, România mea!


Câteodată dulce, altădată amară,
uneori e iarnă, alteori e vară,
câteodată slabă, altădată grasă,
uneori mi-e dragă, alteori nu-mi pasă,
câteodată curvă, altădată sfântă,
uneori urâtă, alteori încântă,
câteodată doarme, altădată-i trează,
uneori e laşă, alteori vitează,
câteodată apă, altădată foc,
uneori aleargă, alteori stă-n loc,
cateodată-i oarbă, altădată vede,
uneori timidă, alteori se-ncrede,
câteodată bună, altădată rea...
Ţara mea-i orice, dar e ţara mea!


(Viorel Boldiș)

Daniel Corbu: ESTETOGENEZA.

Într-o adresare către efeseni, apostolul Pavel prevedea dispariţia profeţiilor (născute din cunoaştere speculativă) şi pleda pentru CUNOAŞTEREA FAŢĂ CATRE FAŢĂ (facie ad faciem). Dar cum? Dialogul e, la urma urmelor, un fenomen pe cât de fascinant, pe atât de pragmatic, pentru că poate separa masca de rolul real. Şi pentru că poate revela ceea ce eu aş numi estetogeneza.

Prin urmare, cunoaşterea este hiperverbală. Suntem supuşi logosului. Suntem logofagi din tată (ceresc, neceresc)-n fiu şi nepot. Pornind de aici, se vede de la o sută de leghe că dialogul e învăţământul omiletic. Iisus n-a scris decât o singură dată şi atunci pe nisip. Dar a vorbit mereu. Despre acea scriere pe nisip cu bastonul se spune că e o scriere cu divinitatea. SCRIEREA CU SINE, descoperită de moderni e scrierea doar cu misterul articular al fiinţei tale, într-un proces de autocunoaştere.
Ne învrednicim să constatăm, nu fără apăsat fior, că acum grafomania (în sensul bun al cuvântului, nu în cel pejorativ de azi!) mi se pare o cruce în sânge, un dat existenţial al omului în lume. Există: scrierea pe pietre (mă rog, şi pe pereţi), scrierea pe nisip, scrierea pe hârtie (cu cerneală, creioane, cu sânge), scrierea pe suport electronic. Pe orice suport se pot scrie lucruri esenţiale şi se pot scrie prostii. Reîntorcându-ne în timp, constatăm că Buda, Socrate şi Iisus au refuzat scrisul. Oare din ce raţiuni? Pe de altă parte, citim evangheliile şi suntem sideraţi de profunzimea dialogurilor şi a zicerilor celui care refuza scrisul.

Eveniment editorial







Editura ,,ŞCOALA ARDELEANĂ" (Director, VASILE GEORGE DÂNCU), anunţă ca Eveniment editorial, lansarea cărţii de poeme 𝑺𝒑𝒓𝒆 𝑭𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒕𝒖𝒍 𝑵𝒊𝒄𝒂̆𝒊𝒆𝒓𝒊. 𝑨𝒏𝒕𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒆 𝒍𝒊𝒓𝒊𝒄𝒂̆ (ediție definitivă, 586 pagini, academic) de 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥 𝐂𝐨𝐫𝐛𝐮, care va avea loc sâmbătă, 10 decembrie, ora 18.00, la Târgul de Carte Gaudeamus București (Romexpo, Pavilionul B2, standul Editurii Școala Ardeleană).
Cartea are o Prefață de Ioan Holban și o Postfață de Acad. Mihai Cimpoi.
Prezintă: ŞTEFAN MITROI , PAUL GORBAN, VASILE GEORGE DÂNCU

Ionuț Caragea: Arta este Dumnezeu


când un pictor vede o culoare
cum se scurge dintr-un curcubeu,
pe-a sa pânză tot ce îi apare
e pictat de bunul Dumnezeu.

când spre tristul muzicant adie
note ce-l transformă în Orfeu,
pe a sa sublimă melodie
o compune bunul Dumnezeu.

când un sculptor scoate cu migală
dintr-o stâncă tainicul trofeu,
pe a sa iubire ideală
o sculptează bunul Dumnezeu.

când poetul scrie-o poezie
într-un dor de maxim apogeu,
tot ce se așterne pe hârtie
este scris de bunul Dumnezeu.

poem din antologia "M-am născut pe Google". Antologia poate fi citită gratuit aici: https://www.ionutcaragea.ro/.../Caragea%20Google...

Teodor Dume: Semne de la mama


în închipuirea mea trăiește o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineața
la amiază și seara
când vorbesc cu Dumnezeu
își pune capul între palme și
mă privește tăcut
din ochii deschiși parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate și vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul și plâng
am senzația unui sentiment straniu
cum parcă m-aș hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aș face orice ca să-mi pot curăța
oasele de frică
aș întoarce lumea înspre marginile cerului
și soarele către chipul mamei
locuit în mine
deși știu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi și
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii și sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun
știu că dincolo de tăcerea ei și
de ceea ce a fost
e multă suferință și iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii ațintiți la lumina
de la capătul nopții
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut și mă privește
din mers
știu că nu poți fi tu
Doamne
și mai știu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aștept
sau să fac ceva ce știu cel mai bine
până una-alta
o să cobor în mine și
câte puțin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
și în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

Ottilia Ardeleanu: o iarnă peste măsură


cu crengile acestui anotimp să mă atingi
cu frunzele duse într-o altă sferă
nepâmânteană
să-ți fie grija dezgolirii de toate netrăirile
cu creația mugurilor din anul care va trece pragul curând
lovindu-se de lemnul înalt al copacului din tine
zămislit să țină roade eterne
cu frunzele în cioc de păsări și seva-țiței adânc forată
să-mi extragi cuvintele combustibil pentru două mii de vieți și mai bine
să ții iubirea la cote înalte fără tva și alte obiceiuri politice
să fii om în plinătate de cuvânt un viscol de trăire
și mult alb împrejmuire cât casa unui gând înflorit crăciunește

Salomeea Romanescu: De ziua ta


Din nemurirea visurilor mele
Ce vin din cer, sau din mireanul nost gând.
Storc stropi de sonete sacre, ţi le cânt,
Românie, din rime-n praf de stele

Eu sunt cel promis venit să-ţi spună
Ce încă până acuma nu ţi-a mai spus
Căci poemul meu, un alt mister ţi-a pus.
La gâtul ochiului, Lumea să-ţi pună,

Eu sunt boboc de spirale ce-n lume,
Din unicosul din nimic zămislit
Ca visul de pace să-ţi fie menit,
Am poposit să-ţi torc un alt renume.

Nu săgeta credinţa mea cea pură,
Pace de-ţi prorocesc, făr de măsură!

Nuța Crăciun: poem de iarnă fără tine


acestei zile de iarnă i-a crescut lacrima
până la genunchi
e ziua în care îţi aminteşti de toţi
cei care s-au dus după moarte
şi nu s-au mai întors

îţi ridici bolovanul şi-l urci muntele
nu mai cauţi răspuns la nicio întrebare
totul pare desprins din umbra unei ierni veşnice
seamănă cu ceea ce vor alţii să semene
iadul din tine cu raiul din tine

e ziua în care gândeşti că viaţa
e doar un vis mototolit
un abur ce-ţi iese din gură iarna



Nicoleta Sere: În alb și negru


afară plouă cu decembrii
și mie mi-au murit toate oglinzile, toate...
prepar o cafea și îmbrac
rochia nopții primordiale.
învelesc cicatricile în mătăsuri
și-n apele timpului care curg
peste sărutările florilor de câmp...

locuiesc în melancolia mansardei.
pe ferestre cresc amintiri
în alb și în negru ale eternul noi
mirosind a mucegaiuri
și a ploi de Nu-mă-uita...

privește!
e fumul acela albastru
care urcă în nemărginirea inimii.
nu l-am putut transforma într-o scară de cer -
cu o mie de doruri
cu o mie de trepte,
cu o mie de zboruri -
stăpânindu-l...

și-atunci plâng și fac dragoste
cu parfumul umbrei tale
din acel moment al florarului
când îmi erai infinitul...

aseară, a venit moartea
însuflețindu-mi tâmpla oglindirii...
m-a privit îndelung rostind -
femeie, nu ai plâns suficient
pentru tăișul dezmierdării mele!...

Rodica Ochiș: Și astăzi...


Și astăzi, toată ziua am sperat
Că poate, poate-ajunge și la mine
Moșul care-a trecut pe înserat
Și a umplut ghetuța pentru tine.

Dar n-a venit, desigur a uitat
Sau poate a rămas fără cadouri...
Și ochiul stâng ușor mi-a lăcrimat...
Pe gândul meu se răvășeau ecouri.

Aievea, auzeam colinde dragi
Și mă zăream copilă la fereastră...
Mușcând din cozonac cu gust de fragi,
Îl așteptăm pe Moș la casa noastră!

Priveau afară ochișorii mei,
Dar noaptea era prea întunecată
Când Ene cobora, ușor, din tei
Și mă ducea în lumea-i fermecată.

Și adormeam visând la turte dulci
Și la păpușa cu rochiță-albastră,
Ce mi le-o pune Bunul în papuci
Când zorii-alungă noaptea din fereastră.

Un ram bătu în geam... am tresărit...
Afară-a început să fulguiască...
Din lacrima cazută-a răsărit
Un fluture, ce-avea să se topească...

Geo Vasile: Materia ce râde


Simți cum neadormitul acid clorhidric
cel frumos curgător din constelația
Gemenilor atacă materia ce râde de
spiritul tău, ce-i drept, încă neadormit...
Te apropii de cel care-ai fost din totdeauna,
de umbra aceea capricioasă... te aștepta
de mult timp tolănită ca o Sibillă pe
canapea să-și numere ultimele economii,
cât de înșelătoare îți este firea, gata
să sari în aer ca o ieruncă găunoasă-atinsă
de glonțul tras din carabină vânătorului
plecat pe snowmobile după samuri și reni…

Nely Vieru: Sâmburi de drum


Poeme pe geam
Ai renunțat la mine toamnă într-o seară,
Când ai plecat pe poarta ruginită
Nici n-ai închis-o, ai plecat grăbită
Să faci zăpezii loc pe treapta de la de scară.

Și-ai scuturat mantaua ta de ploaie
Pe străzile înguste și pustii,
Pe drumul drept ce duce înspre vii
Întunecându-l în priviri greoaie.

Pervazu-l razem de vreun ceas, tăcut,
Bărbia în podul pălmi-i sprijinită.
Privesc cum iarna în ogradă-mi intră
Și-o îmbracă încet în albul așternut.

Cad primii fulgi de nea din cer acum.
Poate-o mai ninge încă ceva zile,
Poate-o să curgă cerul în neștire
S-acopere noroiul de pe drum.

Ai renunțat la mine toamnă, într-o seară...
Mi s-au întors zăpezile boeme.
De dragul iernii scriu pe geam poeme
Dar gândurile tot la tine-mi zboară.

La mulți ani, Nicolae Silade!

 


Pe 4 decembrie e ziua unui Om deosebit,

Fie ca zâmbetele celor dragi să vă însenineze ziua iar dragostea lor să vă călăuzească în drumul vieții.
La mulți ani,
din partea mea personală dar și din partea redacției revistei Extemporal liric!

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10