Ottilia Ardeleanu: o iarnă peste măsură

cu crengile acestui anotimp să mă atingi
cu frunzele duse într-o altă sferă
nepâmânteană
să-ți fie grija dezgolirii de toate netrăirile
cu creația mugurilor din anul care va trece pragul curând
lovindu-se de lemnul înalt al copacului din tine
zămislit să țină roade eterne
cu frunzele în cioc de păsări și seva-țiței adânc forată
să-mi extragi cuvintele combustibil pentru două mii de vieți și mai bine
să ții iubirea la cote înalte fără tva și alte obiceiuri politice
să fii om în plinătate de cuvânt un viscol de trăire
și mult alb împrejmuire cât casa unui gând înflorit crăciunește