Eugen Pohonțu:poem dedicat lui Ciprian Chirvasiu

plâng visceral după har și cai albi

în casele lor pătrate,
cu grădinile lor pătrate
și câinii lor pătrați
lătrând omenește,
sunt un pom care-și scuipă frunzele.

pasăre suspendată de ramul ultimului cuvânt,
purtându-mi măștile pe dos,
și umbra surâsului acoperit de ape,
dormeam și nu dormeam, pluteam
când Theia s-a-ntâlnit cu Terra,

spălând de sare lacrimile noastre,
acum, ochii văd mai bine sufletul lipsă,
strigăt mut către un cer orb.

să te rosteși numai pe jumătate
până la jumătatea drumului,
precum ereticul fiecărui strop de sânge,
precum îngerii negri ai firii,
cu frigul ce-mi desenează oasele,

plâng visceral după har și cai albi.

în casele lor pătrate
sfâșierea nu vine din pământ, iubire,
ea trăiește hrănindu-se din cerurile noastre,
din tropotul cailor într-o urbe ireală
imaginată prin colbul străzilor.

în grădinile lor pătrate
izvoarele vor pietre pentru a se naște
din prundul trupurilor noastre,
nemuritorii-și îmbracă lumina,
iar noi ucidem fulgerele întunericului.

imaginează-ți podurile acestea trepidând
când trecem cu tălpile goale,
păsări căzând în genunea stropită de cuiburi,
picurând sânge de înger peste căderi
cu fascinația ochilor la albul zăpezii.

dezinfectează Doamne cerul de furtună,
topește lumina din tămâia ce nu vrea să ardă,
ascult-o cu sângele meu
și-oprește câinii din lătrat!