Ion Calotă
am obosit să mai aştept
port ceasornicele grele
direct în sânge
papagali ce repetă la nesfârşit
un timp ce nu există
zilele noastre sunt acum
făcute din pietre
zilele noastre se numără
de la o vreme
înăuntrul meu
poveşti ce par nesfârşite
rătăcite undeva între uscat şi cer
pământul acesta este locul
unde te aştept
timid
ca o rădăcină smulsă
de furtună
doar inima
îmi mai
clopoteşte
port ceasornicele grele
direct în sânge
papagali ce repetă la nesfârşit
un timp ce nu există
zilele noastre sunt acum
făcute din pietre
zilele noastre se numără
de la o vreme
înăuntrul meu
poveşti ce par nesfârşite
rătăcite undeva între uscat şi cer
pământul acesta este locul
unde te aştept
timid
ca o rădăcină smulsă
de furtună
doar inima
îmi mai
clopoteşte
(din volumul "Cum am salvat lumea")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu