O PREZENTARE SUCCINTĂ A REVISTEI ”FEED BACK” nr. 5-6, MAI, IUNIE 2019, realizată de Gheorghe APETROAE, Sibiu.
Am parcurs cu interes paginile revistei de experiment literar ”FEED BACK” nr. 5-6, mai, iunie 2019 și am identificat o revistă literară de excepție, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România cu sprijinul Primăriei municipiului Iași, editată de Asociația Culturală ”Feed Back”, având director pe poetul și omul de cultură ieșean Daniel CORBU, Redactor Șef, pe scriitorul Călin COCORA, redactori, pe scriitorii: Tiberiu ROȘU, Iulian MOCANU și redactori asociați, pe scriitorii: Emilian MARCU, Adrian SUCIU, Ionuț CARAGEA, Victoria FONARI (R. Moldova), Viorel Boldiș (Italia), Carmen DOREAL (Canada), Bill WOLAK (U.S.A.) și Laureno SILVEIRA (Portugalia). Am putut constata că întregul conținut al revistei constituie un monolit literar ideatic și estetic extrem de dens în principii și tipologii culturale, expus într-o concepție stilistică unitară, integralistă și pozitivă, cu temele din diferitele medii literar-noezice cu accente, atitudini și semantici extrem de interesante sub aspect epistemologic și axiologic.
Editorialul scris de Daniel CORBU, intitulat ”Avatarurile globalizării și noul mesianism comercial” este valoros prin modul de abordare a principiilor globalizării și efectele lor subculturale. Editorul reliefează cu claritate urmările fenomenului globalizării conștiinței interdependențelor pe care îl generează doctrinar consumerismul, dimensionarea comercială a mediatizării subculturale ca fenomen al mondializării mediatice, prin inducerea culturii pluricivilizaționale și renunțarea la valorile naționale, un avatar al globalizării mediatice, fiind instaurarea în estimarea valorilor culturale a criteriilor și indicatorilor normativi de piață din NOUL MESIANISM comercial, în coordonatele unui imaginar subcultural de consumerism media. Se constată mesianismul comercial, un AXIS al globalizării, identic cu TOTALITARISMUL MEDIA, al revoluției digitale cu valori subculturale, care nu poate determina decât instaurarea unui stat planetar globalizat, cu efectul, nu întârziat, al stagnării ideatice și culturale în toate societățile naționale.
De un interes real apare studiul literar și istoric- cartografic înserat în primele file ale revistei, la capitolul „Provocări”, prin care se relevă apariția primelor scrieri din lume în Dacia, fundamentat de tăblițele descoperite în Munții Neamțului, cu datare din anul 5500 î. Hr, scrieri mai vechi decât cele sumeriene cu 1000 de ani.
Un eseu interesant este ”Șarpele singurătății” scris de Ionuț CARAGEA, în care se relevă simbolismul șarpelui determinant în multe din culturile lumii, cu evidență în volumul ”Dragul meu, șarpele„ , autor Dumitru BRANC, eseul fiind realizat în corespondență cu abordarea acestei teme și de alți scriitori, precum G. Coșbuc, Ofelia PRODAN, Vasile VOICULESCU, Marin SORESCU și Daniel CORBU.
Un alt eseu – cronică literară, intitulat ”Lecția de abis” se prezintă ca un studiu filosofic amplu, realizat de Liviu PENDEFUNDA, cu referire la temeiurile și principiile estetice și la varietatea stilistică, proprii poeticului agoric - corintic și orfic, nietzkeian și mantric-tagorean și nu numai, cu trimiteri la naturalul creației reflexive cu valențe noetice, psihologice și cosmice din poezia lui Daniel CORBU, cuprinsă în volumul ”Lecția de abis”, Editura Princeps, Multimedia, Iași 2018, care definesc și exprimă personalitatea creatoare a acestuia.
Adrian Dinu Rachieru completează panoplia studiilor estetice și stilistice asupra lirismului și ideaticului poetic cu o cronică literară asupra volumului bilingv, cu aură apollinică, intitulat ”Aura umbrei - Aura del’ombra”, aparținând poetei Eleonora STAMATE, caracterizat prin prezența unei lirici simboliste presărată cu frecvente elemente metaforice ce configurează un expresionism simbolistic în tema iubirii, cu evidență în versurile: „Tălpile zilei poartă pe ele, câte litere,/ atâtea iubiri, atâtea secrete!” ( Îndemn).
Cu file de proză erotică inedită este prezentă în aceaste două numere de revistă Angela BURTEA, prin care prozatoarea reușește să surprindă, prin disecții sociale, relevări și identificări fenomenologic-antropologice, în imagini remarcabile, mai ales în capitolele ”Semnele iubirii” și ”La vremuri noi”.
Cu poeme interesante sunt prezenți în cele două numere ale acestei reviste o serie de poeți contemporani, de clasici români și de poeți străini.
Este relevată la rubrica tineri poeți, poeta Ana Ștefănescu, prin abordarea în versurile sale a lirismului cu accente erotice, cu evidență în poemele: Gusturile iubirii, Opțiuni, Ieșirea, Povestea, după cum el spunea, În două dimensiuni, Suprem ireversibil de femeie, Limite, ”La vie en roze” și Povestiri din viața mea. Lirica sa rezolvă o temă erotică, în poeme cu valențe expresioniste, evidente în versurile: „dragostea m-a născut în iubire abia când am erupt”( povestea, după cum el spunea).
Tot la această rubrică îl găsim și pe Octavian MIHALCEA cu abordarea lirismului în coordonate ideatice, așa cu acesta reiese din poemele: O sămânță deschisă, Spune-mi mai mult, În locul meu, Părul orb, Capătul drept, Ușa de gheață, Corpul din oglindă, Arde simbolul, Text, Schubert neterminat și poemul Se înfioară inima. Lirica lui Octavian MIHALCEA are o tematică evident ideatică, reflexivă, versurile fiind presărate cu elemente panteiste, prin care reușește să transfere pe cititor într-un imperiu al imagisticii, al suprarealismului și reflexivității, cu evidență în versurile: „racul se întoarce mereu/ din galaxia acoladei/ tălpile ude nu/ sunt ferite de săgeți” (Capătul drept).
Ca și poeți consacrați, apar la rubrica de poezie: poetul Adrian SUCIU, cu abordarea eroticului ca temă lirică în versuri estetizate, evidentă în poemele: Scrisoarea I – Ai intrat dărâmând zidul, Srisoarea II - Îngerii-s putrezi, Srisoarea III –Cerșind lapte și somn, Srisoarea V – Despre moarte numai de bine, Srisoarea VI – Îți scriu toată noaptea, Srisoarea VII – Femeile, ca și câinii, Srisoarea VIII – Dintre bolile făpturilor Tale, Srisoarea IX – În oricare zi, Srisoarea X – Știi coastele mele subțiri. Adrian SUCIU practică un simbolism cu elemente de expresionism, de imagistic și de suprarealism, care, toate acestea, îl aduc în curentul postmodernismului literar, fapt evident în versurile: „îngerii-s putrezi/ și zac prin vastele mele nimicuri. Am plâns/ laolaltă cu orbii și surzii/ după ierburi de leac ce-Ți cresc între umeri,/ pe geam,/ am scrijelit mieii boturi cu fălci și cu dunți…” (Îngerii-s putrezi).
Poeta Viorica PETROVICI își expune tema temporalității, o evidentă viziune mitologică a poetului care abordează ca temă a creației temporalitatea în mit, într-un lirism estetizat, în poemele: Îngerul sau întoarcerea pe dos, Balul, Un candelabru avangardist, Întâlnire de gradul zero, În mijlocul unui pod și poemul Parada, cu frecvente elemente panteiste „cu grai duhovnicesc, vântul albastru urcă / și coboară într-o înțelepciune străvezie”, cu frecvente elemente orfeice și antinomice: „Porțile grele de lumină ocultează freamătul primăverii”( Un candelabru avangardist).
Poetul Constantin STANCU se relevă în paginile revistei cu poemele: Un paradis scos la licitație, În Templu, Prezentul din prezent și poemul Corbii. Practică o lirică cu temă polemică, de revoltă, expresionistă și stilizată, uzitând de structuri ale miticului și magicului, „ M-ai făcut din țărâna pământului,/ dintr-o brazdă adâncă,/ pentru a mă obișnui să fiu călcat în picioare”.
Poetul Miron KIROPOL apare cu poemele: Castitate, Înflorire, Pentru această casă, Boncăluit, Catren psalmic, ca poetul Bacovia, Ce altădată, Abia, Speranța. Lirica sa este cea a angoasei, a apocalipticului și tanathosului, cu evidență în versurile: „De scară la cer te pândește păzit de rugăciune/ Domnul dorinței culcat pe coamele hoiturilor” ( Boncăluit).
Poetul Eduard Palaghia ne apare cu poemele Drum, Recidivă, Șisturi, Inventar, Juridică și Logomatopee. Lirica sa îmbracă o tematică contemplativă și una erotică, cu veșmânt ancestral geologic, cu multiple sensuri și reflexii eclesiastice, expusă în stil ritmat, în vers clasic: „Mai nasc biserici prinse în năluciri de piatră/ zidind altare aspre din necuvinte-nguste,/ mă înconvoi și tremur sub solzii de manguste/ ce-adăpostesc în strune mirările-mi de șatră…” (Șisturi).
La capitolul ”poezia experimentală” îl identificăm pe Romulus BUCUR, ca pe un poet proteic, cu poeziile sale -”cântecel și cuvinte”, în care își exprima ideile și stările multiple într-un mod cu totul plastic, estetizat, în versuri interesante, în idiom mureșean, relativ scurte și cu o densitate ideatică multisensuală. Lirica sa este una originală, neconformistă, înscrisă în cifru erotic: „când se întoarce singură acasă/ își întoarce inelul/ să pară verighetă*/ poate nu se leagă golanii de ea (O plimbare prin parc-)
Nu lipsește nici sociologul și omul politic român Mircea VULCĂNESCU, în pagina ”Violon d’Ingres”, cu ciclul ”Cântece de nebun”, în care îi sunt înserate o colecție de poeme, printre care: Alchimie, Determinism, Tăcere, Lumina, Peisaj urban și Peisaj marin. Lirica sa se constituie dintr-un alchimism simbolistic simplu, prin care se formulează conformări ale vieții și nonsensuri existențiale, cu evidență în poemul Determinism, în versuri ce reflectă o tematică socială: „ - vezi că se știe controlat/ sărman tramvai/ sărman băiat/ biată vecină! -Toți controlați, matriculați/ numai tu inimă senină/ bați, bați, bați,/ întruna bați și n-ai uzină”.
La paginile ”in memoriam” se află poetul Constantin DRACSIN (1940-1999) cu poemele: Jurnal intim; vocabule, temelii; Puntea primă; Spre început; Scrisoare veche; Bifurcații ascunse; Noul în dimineață; Gândire copilărească; Problema atmosferei mele; Nouăsprezece versuri înainte de amiază, Fără inimă și Justificare, însoțite de un cuvânt- referință efigială, aparținând regretatului poet Ioan ALEXANDRU, prin care face câteva referiri asupra poetului și valorii poeziei dragsiene, redate în faximil: ”Un confrate de generație cu creionul între dinții săi albi și puternici de moldovean așa cum lucra Luchianîn anii săi din urmă. Sunt mișcat de seninătatea verbului său, de curățenia și candoarea cu care străbate veacul și viața ce I s-a dat”. ”Feed Back”, pag. 69. Lirica sa este cea a unei clarviziuni existențiale, tema fiind cea a existenței spațial-temporale, așa cum reiese din versurile: „Nu-mi poate măsura nimeni/ fereastra/ la facerea ei/ îi trăim esențialul/ și măsura depărtării” (Noul în dimineață).
La ”remembăr” este prezent Cezar IVĂNESCU, în antologia realizată de Daniel CORBU, cu titlul ”Cezar IVĂNESCU, în amintirea contemporanilor”. Antologul scoate în evidență viziunea mitologică a poetului care abordează ca temă a creației ”Moartea – conceptul cel mai bogat al imaginarului cezarivănescian” în care moartea și sufletul sunt cele două prezențe - eterne în universul poetului expuse imnic- vedic, în metaforă filosofică, spre integrarea sufletului ”în armonia Marelui Tot (brahmanirvana), sufletul inițiatului trece printr-o serie de epurări succesive, prilejuite de ciclul reîncarnărilor (samsara), spre Spiritul Suprem sau Nirvana – text Daniel CORBU. Sunt aduse critici literare docte asupra operei sale înserată în: volumul de poezii ”Doina” (Ed. Cartea Românească, București, 1983), în piesele de teatru existențialist din volumul ”La Baad” (Ed. Cartea Românească, București, 1979) și în traducerea, împreună cu Maria Ivănescu din Mircea ELIADE–De la Zalmoxis la Genghis Han, precum și din expunerea în pagină, în contextul viziunii sale ontologice și ideatice integrale a poemelor sale cu o structură tantrică: Gladiator și La Baad. Vom mai releva părți din cuvântul - referință efigială a poetului Cezar IVĂNESCU, asupra poetului și valorii poeziei cezarivănesciane, aparținând cercetătorului filolog, eseist și critic literar Petru CREȚIA (1927-1997): ” (…) Cezar Ivănescu, poeta magnus (…). Și îl vom mai numi pe Cezar Ivănescu, alături de puțini alții dintre noi, om nemaculat de nici o închinare, om curat și, în curățenia lui neînfricat ca un gladiator de neam înalt. Pe Cezar Ivănescu îl venerez ca poet și îl onorez ca om, așa pătimaș cum este și uneori nedrept în numele unei mai înalte dreptăți, așa violent cum poate să pară celor care nu-i cunosc nici generozitatea de mare senior al inimii, nici suava blândețe”, ”Feed Back”, pag. 75.
La pagina ”Biblioteca de poezie” a revistei îl găsim pe Paul CELAN (Germania) cu poemele: Poem pentru umbra Marianei, Reveion, Cântec de dragoste, Regăsire și Tristețe, precum și scurte narații cu conotații existențial reflexive, cum ar fi ”Partizan al absolutismului erotic” și ” Erau nopți”. Lirica sa este mitologică și abordează ca temă erosul indus într-un interior apollinic prin imagini cu note de suprarealism și clișee expresionist - imagistice, evidente în versurile: „ au purces din oglinzi către ea și aprinsele lacrimi/ în sfeșnicul nins de amar, răsărit dintr-o tâmplă/ Inelul stins în pahar s-a suit pe fereastră/ s-o vadă venind prin zăpezi cu păr adormit;”(Reveion).
La ”portrete critice” identificăm portretul critic realizat de Daniel CORBU, intitulat ”Liviu PENDEFUNDA sau mnemoclastele și poezia sa inițiatică”. Personalitatea impresionantă a medicului neurlog și scriitorului Liviu PENTEFUNDA, născut la Iași, în anul 1952, este relevată analitic, pe un fir cronologic, de autorul acestui portret, Daniel CORBU. Ne vom opri la poezia lui Liviu PENDEFUNDA, sesizând faptul că acesta face parte din generația poetică ’80. Debutul său editorial a avut loc cu volumul Sideralia (Ed. ”Litera”, 1979). Au urmat volumele de poeme: Farmacii Astrale (1981), Astrul Cojilor de Ou (1982), Falii 1, Poema visului (1983), Tihna Scoicilor, Mnemoclastele poeziei (1984), Cabinetul Doctorului Apollo (1986), Căruța cu nebuni (1992), Mișcarea cerească (1993), Vrăjitorii Marelui Vid (1997), Falii 3, Poema Semnelor (2000), Falii 4, Poema Faliilor (2001), Beggarland, Poema Inițierii (2004), Rondeluri și ovoide (2005), Poema Misterelor (Falii 6) (2007), Falii 7, Poema dorului (2008) - Daniel CORBU, ”Feed Back”, pag. 77. Lirica sa este reflexiv expresionistă și abordează ca temă lumea imaginarului insolit și stările combustiilor existențiale, caracteristici ale toposului uman, care reies din versurile: „ La timpul când se frânge soarele/ Pe șoaptele greirilor,/ Și cad de chihlimbare amintiri/ Din lumină/ Cristale dansând în felinare/ Genunea din fântâni.”. Adrian Marino îl așează pe Liviu PENDEFUNDA printre liricii sentimentali, iar Constantin Ciopraga îl vede ” călător prin halouri cosmice, dar și prin Eul neliniștit (…). Daniel CORBU îl relevă ca fiind „(…) un neoromantic, un apostol al simbolismului ezoteric cu puseuri lirice vizionare, în căutări tensive cu o recuzită cosmică, în care sfidează spațiile, acoperindu-le cu reverii și trăiri erotice”. Portretul său este completat și prin analiza literară critică a unor poeme, precum: Dintre falii, Vindecare în nor, Pseudo-jurnalul de pădure, Poema misterelor, Profetul în Beggarland, Poarta…, precum și prin expunerea unor poeme care îi completează fericit portretul său realizat cu profesionalism livresc de Daniel Corbu, un erudit cu o cultură estetică - stilistică și filosofică doctă, de mare profunzime, printre cele expuse, numărându-se poemele: Semnale, Contrapunct, Pasul, Ploi, Gong, Ultima clipă, Ascensiune, Prin clopot rătăcesc, Timpul meu, O singură dată, Ere și nebunie, Rătăciți, Trece-vom, acestea putând fi citite în paginile 79-81 ale revistei.
Cu un amplu studiu teoretic, intitulat ”Transdiciplinaritatea – Declinul civilizațiilor”, este prezent Basarab Nicolescu, o personalitate de seamă a ştiinţei, culturii şi spiritualităţii româneşti. Acesta a dezvoltat la nivel teoretic şi metodologic transdisciplinaritatea. În prezent lucrează la Laboratorul de Fizică Nucleară şi Energii Înalte, Universitatea Paris VI și ca profesor la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, România, unde coordonează un program de doctorat în filosofie, opţiunea „transdisciplinaritate”. Este absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti, cu licenţa obținută în anul 1964, cu o lucrare despre Teoria câmpurilor şi particulelor elementare. În anul 1965 îşi susţine teza de doctorat Câmpurile lui Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale, obţinând și un al doilea titlu de doctor în fizică în 1972, la Universitatea Paris VI, cu lucrarea Contribuţie la studiul teoretic al difuziunii pion-nucleon, competențe care îi permit distinsului academician Basarab Nicolescu, prin preocupările sale transdisciplinare să îndrepte cunoaşterea spre o nouă etapă a dezvoltării gnozice: refacerea legăturii dintre Subiectul şi Obiectul cunoaşterii și a implicaţiilor perspectivei transdisciplinare asupra arcului cunoaşterii multiple, cu săgețile de disciplinaritate, pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate și transdisciplinaritate: de la dezvoltarea unei educaţii transdisciplinare prin metodologia cercetării transdisciplinare, la dezvoltarea durabilă şi atitudinea transculturală şi transreligioasă asupra vieții și morții, necesare aplanării conflictelor şi crizelor mondiale actuale și , regretabil, perspectivale, în condițiile în care ”înțelegerea lumii prezente este condiționată de înțelegerea sensului vieții noastre și al morții noastre în această lume (…)”.
De reținut din revistă și pagina MANIFEST în care sunt înserate unele idei și opinii asupra structurilor lirice ale poeziei dinaintea războiului, pe care încearcă să le proiecteze cavalerii clasici ai poeziei românești Geo BOGZA, Paul PĂUN, Gherasim LUCA, S. PERAHIM în teoria ”MANIFEST – Poezia pe care vrem să o facem”. În acest studiu poezia contemporană este considerată o poezie hermetică intelectualistă și abstractă, care abuzează, este o poezie a inconștienței, anacronicului și fraudulosului, promovată de ”Cavalerii modernismului hermetic, limitând problema poeziei contemporane la o problemă de tehnică, la virtuozități de construcție marmoreană (…) odioasă, transformând-o într-o îndeletnicire egoistă, care merită ea însăși scârbă și disprețul rezervat oprimărilor”. În MANIFEST se enunță de către acești manifestanți culturali și propriile lor considerații în această speță: ” voința noastră categorică de a smulge poezia din cercul îngust al inițiaților”. Într-un cuvânt, ei dezavuează plenar poezia contemporană inițiatică, neomodernismul și postmodernismul ca și curente literare apărute la noi în jumătatea secolului 20.
Legat de aniversarea a 125 de ani de la moartea poetului Mihai EMINESCU, eseistul Nae GEORGESCU face observații interesante, pe care le înserează în eseul intitulat «” Ultima zi la ”Timpul” a lui Eminescu- 28 iunie 1883- O conspirație fără conspiratori», Autorul apelează la similitudini de climat general în media, în această perioadă: Tradarea, conspirația, complotul, cabala prin care lui Eminescu îi este pregătită și chiar realizată arestarea și ”este declarat public nebun pentru a nu mai putea să dețină funcții publice!?”, fiind redactor activ la Timpul și un membru marcant al Partidului Conservator, condamnat la moarte civilă, anunțul bolii poetului fiind publicat în ziarul Românul, pe 1 iulie 1883, de oficiosul guvernamental aflat în polemică cu ideile lui Eminescu și aceasta, în urma măsurilor luate de guvernul Brăteanu împotriva presei și urmare a atitudinii de forță, anexioniste ale Austro-Ungariei, a discursurilor iredentiste de la Iași, din 6 iunie, 1883 și a presiunilor mari ale Germaniei asupra Regatului Român.
În ”Jurnalul unei asceze” Gheorghe SIMION vine cu asceza ”Duhul cuvintelor”, în care promovează un serial de ipostazieri existențiale, multe cu accente ideatice și expuse într-o structură estetică filosofică tradițională, specifică notelor de jurnal pe care autorul le realizează raportându-se ideatic la mediul didactic și la spiritul mai multor gânditori și scriitori contemporani cu Gheorghe SIMION în complexitatea culturală a mai multor medii existențiale cu o reflexivitate filosofică, psihologică și ascetică. Se va referi la condițiile prezenței sale în preajma unor duhuri ale cuvintelor, precum: Mircea ELIADE, Mihai EMINESCU, Constantin NOICA, Ion BARBU, Nichita STĂNESCU, Părintele GALERIU, Dumitru STĂNILOAIE, Gabriel LIICEANU, James JOYCE, Andrei TARKOVSKI, Paul EVDOKIMOV și PLATON.
Aurelian SILVESTRU este prezent în paginile acestor numere de revistă cu eseul ”Să te naști în sânul poporului care are nevoie de tine…”, un eseu pe care l-a comunicat și în cadrul regalului literar - muzical dedicat poetului clasic, în viață, Nicolae DABIJA, prieten de suflet cu autorul acestui eseu și prin care evocă personalitatea poetului, publicistului și scriitorului Nicolae DABIJA, căpătată prin învățătură, lectură imensă și mult scris, cu demnitate, pe un drum cu obstacole și suferințe”, punând mereu interesul neamului înaintea interesului personal”.
Tot la pagini de eseu o întâlnim în cuprinsul acestor numere pe Cassandra CORBU, cu studiul ”Mitul Eternei Reîntoarceri în proza lui Patrik MODIANO”, un eseu prin care autoarea își propune ca opera acestui scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2014, „să fie receptată și analizată prin intermediul unor structuri și noțiuni care sunt contigue mitului Eternei Reîntoarceri, cât și reformulărilor sale mai târzii”. Încearcă și reușește o „ (…) demonstrație fundamentată pe explorarea analitică a câtorva dintre titlurile prozatorului francez în care această inspirație a mitului, a filosofiei și a istoriei transpare cu o potențată claritate”. Din opera sa vastă, autoarea eseului abordează în studiul său câteva din operele lui Patrik MODIANO, ce par a fi semnificative studiului său: Les Boulevards de ceinture - 1972, Fleurs de ruine - 1991, Chien de printemps - 1993, Dora Bruder - 1997, Dans le café de la jeunesse perdue - 2007, L'Herbe des nuits-2012, în care sesizează „stilul eliptic, enigmatic, care infuzează până și cele mai concrete și veridice locuri, fapte sau figuri într-o ceață densă îl regăsim pe Mondiano în toate romanele sale ipostaziat în aceeași disperare a memoriei, învârtindu-se în aceeași religie a registrului sau a catalogului, pe care o trăiesc multe din personajele sale”, cea a recuperării obsesive a trecutului ipostaziat concentrat pe fundalul Eternei Reîntoarceri, într-o permanentă reformulare, în majoritatea scrierilor sale. Și, nu întâmplător Cassandra CORBU constată în studiul operei sale că ” toată lumea prozatorului se află sub imperiul unui travaliu, al unui blestem al repetiției, al revenirii, al unei ciclicități ce duce la epuizare, pasivitate”, de revenire la un timp mitic și imitarea gesturilor din illo tempore, interesând ” modul în care un spațiu, o construcție poate dobândi statutul de CENTRU (Mircea ELIADE, Le mithe de l'eternel retour, 1957), devenind un centru sacru, un „Centru al Lumii”, „zona sacrului prin excelență, aceea a realității absolute”, în jurul căruia toate elementele evenimențiale ale narațiilor lui Patrik MODIANO trebuie să graviteze, într-un timp al devenirii și un timp al revenirii, al Eternei Întoarceri la arhetip, în „forme de centralitate existențială”, pe linia filosofiei Eternei Reîntoarceri a lui Nietzsche interpretată de HEIDEGGER, de întoarcere în anterioritate, în sine „ reiterată la nesfârșit, pe un fond traumatic” obsedant la Patrik MODIANO și la filosofia lui Gilles DELEUZE, contrară întoarcerii și supunerii, în consecință, la uitare. De reținut și un fragment din finalul acestui studiu deosebit de interesant, realizat de Cassandra CORBU: textele lui Patrik MODIANO sunt „ confruntări ale anteriorității, întrebări către trecut, prezent sau mai degrabă către tenebrele acestora, dovezi ale Eternei Rentoarceri care reușește să capteze și să impregneze realitatea”.
În ”Document” îl găsim pe scriitorul dramaturg de origine română Eugen IONESCO (1909 -1994) cu TESTAMENT, un comentariu preluat din ”Le Figaro Litteraire”, 1994. Aici își prezintă avatarurile vieții și reflexii asupra existenței, cu credința sa ”că se desfășoară o luptă cosmică enormă între forțele tenebrelor și cele ale binelui” și cu speranța sa ”în continuitatea identității cu mine însumi, temporală și supra temporală, traversând timpul și în afara timpului”. De reținut câteva date biografice din existența și personalitatea acestui mare om de cultură și spirit universal: În anul 1931 debutează editorial cu placheta de versuri "Elegii pentru fiinte mici". În anul 1932 absolva Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti și ocupă post de profesor de limba franceza la licee din capitala si din provincie. În anul 1934 publica vol. "Nu", considerat de autor un „fals tratat de critica literara", producand scandal prin ireverentele si contestarea unor scriitori contemporani consacrati: Arghezi, Camil Petrescu, E. Lovinescu, Ion Barbu si M. Eliade. In anii urmatori, Ionescu exprima o serie de atitudini de opozitie fata de tendintele literare si culturale ale dreptei politice. In aceasta perioada a colaborat la: "Viata literara", "Fapta", "Zodiac", "Facla", "Floarea de foc", "Romania literara", "Rampa", "Azi", "Meridian", "Familia", "Reporter", "Ideea europeana", "Vremea", "Universul literar", "Viata Romaneasca", publicand cronici literare, pagini de jurnal, eseuri, cronici plastice, poezii si fragmente de roman.
În anul 1941, plecat în Franța, traduce din P. Dan, M. Ralea, Urmuz. În anul 1950 începe, prin "Cantareata cheala", prodigioasa cariera a dramaturgului, autor azi a peste 30 de piese traduse si jucate pretundeni în lume, printre care cele mai cunoscute: "Cantareata cheala", "Scaunele", "Lectia", "Ucigas fara simbrie", "Rinocerii", "Setea si foamea", "Regele moare" care au aparut si in traducere romanească. În anul 1970 devine membru al Academiei Franceze. Este Dr. honoris causa la mai multe univ. din Europa si America, teoretician al „avangardei" teatrale din deceniul șase, impropriu numita „teatrul absurdului", autor al mai multor vol. de nuvele, jurnal, publicistică.
Din aceste două numere ale revistei nu lipsește, desigur, rubrica „remember” la care îl găsim pe șarmantul și nepieritorul Alexandru Osvald TEODOREANU (Păstorel) (1894-19640), fratele scriitorului Ionel TEODOREANU, cu un medalion realizat de Mihai CABA, la 55 de ani de la trecerea în neființă a epigramistului, în care sunt relevate o parte din scrierile sale satirice și epigramatice , versurile și proza sa fiind publicate în revistele din perioada interbelică: Viața Românească, Însemnări literare, Adevărul literar și artistic, Lumea, Contemporanul, Bilete de papagal, România literară, Revista Fundațiilor regale, Universul literar, iar după război în revistele Lumea și și Magazin. Despre scrierile lui boemului Alexandru Osvald TEODOREANU a vorbit George CĂLINESCU și profesorul Ilie DAN, exeget al operei sale satirice și epigramatice. Se cuvine a încheia această succintă prezentare cu una dintre epigramele sale, prezentate în remember de Mihai CABA: „Să cred nu știu în care Dumnezeu/ Și cui să mă închin nu am habar,/ Dar am crezut și crede-voi mereu/ în Ștefan, în Moldova și-n Cotnar.”.
Nu în cel din urmă capitol al acestor două numere de revistă este prezentă Mioara Bahna cu eseul Aproximarea trecutului - Günter GRASS ( 1927-2015), scriitor de limbă germană, laureat al Premiului Nobel, cu analiza romanului său, intitulat „ÎN MERS DE RAC”. Günter Grass s-a născut pe data de 16 octombrie 1927 la Danzig (Gdansk), unde a urmat școala, pînă în 1944, când a fost înrolat în armată, rănit și preluat într-o tabără americană pentru prizonieri de război. Între 1948 şi 1952, a studiat la Academia de Arte din Düsseldorf. Se mută la Paris, unde scrie primul său mare roman, „Toba de tinichea”.
Biografia lui Grass reflectă istoria secolului XX, dramele, tragediile şi controversele. Tot timpul este obsedat de venirea sa pe lume cu împrobabila origine paternă, „fiindcă legăturile ei (mamei) cu bărbații erau nenumărate”. Abia în anul 2006 se află că scriitorul, în vîrstă de 17 ani, s-a înrolat în batalioanele Waffen - SS. Pentru încadrarea în SS, organizaţie drept criminală, Grass a fost acuzat de duplicitate.
Alături de Heinrich Böll (şi el Laureat al Nobelului), Grass a fost membru al celei mai importante asociaţii literare postbelice din RFG, „Grupul 47”. A fost distins cu numeroase premii literare. Nobelul din 1999 constituie, bineînţeles, cea mai importantă distincţie pe care a obţinut-o. De-a lungul anilor, Grass a provocat numeroase controverse. Astfel, într-o poezie publicată în 2012 în „Süddeutsche Zeitung“, „New York Times“ şi „La Repubblica“, intitulată „Ceea ce trebuie spus - Was gesagt werden muss“, Grass a criticat programul nuclear al Israelului și a fost calificat de unii drept antisemit. Grass a invocat atunci ca argument contra criticilor săi că în scrierile sale literare el şi-a articulat limpede părerile faţă de Holocaust şi că a condamnat mereu şi fără ocolişuri, politica rasială a naziştilor.Dintre scrierile sale Mioara BAHNA amintește: Die Blechtrommel – Toba de tinichea (novel, 1959) , Katz und Maus – Pisica și șoarecele (novella, 1961), Hundejahre – Ani de cîine (novel, 1963), Aus dem Tagebuch einer Schnecke – Din jurnalul unui melc (political reportage, 1972), Der Butt – Calcanul (novel, 1977), Die Rättin – Șobolanul (novel, 1986), Unkenrufe – Apel către broasca râioasă (novel, 1992), Ein weites Feld - Un câmp larg (novel, 1995), Mein Jahrhundert – Secolul meu (novel, 1999), Beim Häuten der Zwiebel – Decojind ceapa (memoir, 2006), Die Box – Caseta (memoir, 2008), Die Vorzüge der Windhühner – Avantajele găinilor – giruetă (poems, 1956), Gleisdreieck Ausgefragt – întrebat (poems, 1967). Asupra cărții „În mers de rac (Im Kebsgang)” direcția în care se înclină mesajul cărții este în jurul vasului german „Wilhelm Gustloff”, o navă de croazieră- navă spital, speranța de salvare a peste zece mii refugiați germani, porniți din Prusia Orientală spre vest pentru a scăpa din calea armatei ruse și s-a scufundat în apele Mării Nordului, mama sa fiind salvată chiar în momentul nasterii celui care avea să dețină Premiul Nobel pentru literatură cu nararea acestui trist eveniment. Se rețin și exprimările foarte interesante ale autorului studiului din finalul de eseu, Mioara BAHNA: „ fără să exceleze la nivel artistic, cartea lui Günter GRASS, aduce în fața cititorilor o lume – palimsest, refăcută ca un puzzle, din sursele pe care le poate accesa naratorul (…) -, constituindu-se într-o încercare de însumare a unor fragmente de imagini reflectate în oglinzi paralele, evenimente a căror păstrare în memoria generațiilor următoare are ca miză principală înțelegerea conjuncturii internaționale care a făcut ca secolul al XX-lea să suporte două războaie mondiale, fără ca vreo parte beligerantă să se poată mândri că a acționat așa, încât să se poată considera ca fiind promotoarea corectitudinii, susținătoarea unui adevăr istoric absolut”.
La pagina „Promo libris” de considerații literare îl găsim pe Paul GORBAN cu prezentarea volumului de versuri „Galacticile” scris de Vasile BURLUI și apărut la editura Cartea Românească Educațional, 2019. Din aceste versuri se emană tema tiparului ”devenirii ființei cosmogonice”, dezvoltării creaționiste a spațiului galactic, expusă într-un discurs lirico liturgic punând în evidență „starea de angoasă a ființei temporale”, caracterizându-l pe Vasile BURLUI „ca poet al neliniștii și al haosului de lumină, ca un poet galactic”.
Tot la pagina „Promo libris”, de prezentări literare îl găsim pe Daniel CORBU cu analiza critică a două volume de versuri și a unui roman. Din observațiile critice efectuate la volumul de versuri „Trandafirul singurătății / La rosa de la solitudine” scris de Grigore Vieru și tradus de Francesco Altieri, apărut la editura Princeps Multimedia, 2019, se pune în evidență o lirică „construită cu fiorul adevărului și cu o captivantă sensibilitate etnică, învăluită într-o muzică originală, inconfundabilă”. Volumul este o realizare a traducerilor din opera lui Grigore Vieru „întru cunoașterea și așezarea poetului între valorile literaturii (…)”.
Din observațiile critice efectuate de Daniel CORBU la prezentarea volumului roman „Peregrinul dintre două lumi” scris de George LIXANDRU și apărut la editura Princeps Multimedia, 2018, avem de a face romanul se prezintă ca „spectaculos, de mare complexitate ideatică…”, din care se desprind „incursiuni într-o lume paralelă, lumea tărâmului subteran, o lume artificială, cibernetizată, robotizată, condusă de calculatorul central în care sentimentele nu au loc, (naratorul) devenind peregrinul navetist între două lumi”. Daniel CORBU ne sesizează de faptul că, asemenea lui Gabriel García Márquez din "Un veac de singurătate", capodopera care l-a propulsat pe acest autor pe orbita celebrităţii internaţionale şi i-a adus premiul Nobel (1982) și ” George Lisandru face să răsară în pagini o lume. Ciudată. Originală. El deține ca nimeni altul arta portretului, prin care creează pregnante tipologii, deține povestea care servește magistral imaginarul artistic, precum și arta dialogului care dinamizează firesc textul romanului (…) Apreciind dimensiunea morală a romanului, solemnitatea autoritară a unei conștiințe a istoriei nefalsificate, prezența scenelor poetice care înnobilează narativitatea(…) glisările narative și postmoderne, spunem fără teama de a greși că în Peregrinul dintre două lumi realizează una din marile construcții romanești de azi”, conchide autorul comentariului.
Tot la pagina „Promo libris”, la considerații de promovare literară îl găsim pe Daniel CORBU cu prezentarea celui de al doilea volum de versuri „Jumătate umbră, jumătate cuvânt” scris de Valentina BECART și apărut la editura Princeps Multimedia, 2018. Daniel Corbu sesizează în lirica poetei sensibilități distinctive și profunde vibrații interioare, extazul neoromantic în fața lucrurilor lumii, în fața sentimentelor ființiale, a devenirii, dar și a nevăzutelor fire, care duc mereu spre un diafan, spre altceva, o autodefinire a poetei pe care Daniel CORBU o sesizează și o exprimă în finalul comentariului: „ Într-o lume a simulacrului generalizat, a pierderii identității, a unui canuibalism ce-ți propulsează agresiv preajma, Valentina BECART își construiește, poem cu poem, o lume paralelă, un fel de Eden personal al visării, iubirii, al fiorului divinatoriu”. Impresionează valoarea scrierilor și, în aceeași năsură, modul de caracterizare a creației poetei Valentina BECART.
Și tot la pagina „Promo libris” o găsim pe Rozina VAUM cu prezentarea volumului de versuri „Cryogenesis” scris de Ion P. IACOB, apărut la editura eLiteratura, 2019. Autoarea Rozina VAUM îl relevă pe autorul acestui volum ca „un poet pentru care lirica este gnoseologie, metafizică, viziune (…), purtând pecetea rară a blestemului, asemenea unui budist însingurat în terifiante judecăți ființiale, cu o atât de bine dozată alternanță de abstract/ concret, cinic și agonic, practicând deseori un umor amar, bacovian, expresionist cu aplomb, Ion P. IACOB oferă prin CRYOGENESIS o cuceritoare carte de poeme”.
În paginile ”galaxii lirice” ale revistei sunt prezenți: poetul Claudio POZZANI (Italia), cu poemele: Mersul umbrei, Aperitiv în centru, Într-o zi mă veți regăsi, Vin să-ți aduc un poem de Neruda. Lirica sa este simbolistă și însumată din elemente panteiste și din imagini cu tente erotice și entropice, cu evidență perothică în versurile: „În jurul meu văd ziduri/ până și oglinda mea a devenit zid/ pe sânii tăi a crescut o piele de zid/ inima și simțurile mele reîncarnate în ziduri/ și pluă fără încetare rugăciuni și înjurături/ ce se evaporă îndată ce ating nisipul”(Mersu umbrei).
Poetul Luis LUNA (Venezuela), doctor în filologie hispanică, este relevat în paginile revistei cu poemele: Din nou copacii goi, Otraves los árboles desnudos, Arunci piatra, Tiras la piedra, Sub boltă așteptarea, Bajo la bóveda la explicative, Vârsta soarelui, Chipul, La edad del sol. La maniera, Raum des Schweigens (Camera tăcerii) și Raum des Schhweigens (La habitación de silencio). Luis LUNA cultivă o lirică expresionist ideatică estetizată, pe linia estetică și stilistică a postmodenismului literar, evidentă în versurile: „Închideți poarta. Privirea/ orbilor este înăuntru și în afară./ Totul este geometrie pură și atingere fragilă/ siluete care împrumută/ o formă a întregului din aer” (Camera tăcerii).
Poetul Jean PORTANTE (Franța) apare în pagini cu poemele: Poarta s-ar fi deschis într-o seară, Din munte luăm, Norul interior poate fi condus, se spune că sunt de cărbune, dar din acești ochi care ca dosul, Grădina dimineții pe care o înțepăm, în oglinda găurită de meteoriți, Chiar deasupra pânzei freatice și Pe pământ zace umbra unui soare. Lirica sa este una inițiatică și cu frecvente elemente de creație arhice prin care poetul coboară facil în catacombele genezei, evidentă în versurile: „acolo unde praful nu are chip/ rătăcește o caravană de furnici/ fugind de un foc stins pentru/ totdeauna.”. La această rubrică a revistei literare îl găsim.
Pe poetul Yves BROUSARD (Franța) îl găsim în pagini cu un ciclu de poeme ce ne surprind cu reflexiile unei existențe conștientizată în cadrele sale cosmice cu evidență în versurile: „Pe sub crengile scorțoase/ reptila pare încolăcită/ în caverna timpului”.
În finalul prezentării succinte a numerelor 5 și 6 din anul 2019 ale revistei literare ”FEED BACK” am propus „ interviu”, realizat de Daniel CORBU, în dialog cu poetul Horia ZILIERU, un interviu pe care ține să-l identifice printr-un moto reușit:„ Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă”. În dialog, Horea Zilieru, după ce se reperează ca poet în generația lui Nechita Stănescu, ca aparținând curentului neomodernist reprezentat de Nichita STĂNESCU, Cezar BALTAG, Marin SORESCU și Leonid DIMOV, acesta realizează printr-o suită de exprimări metaforizate și de recitaluri din lirica franceză (citate poetice din modernismul literar francez), care îi abundă discursul, o adevărată apologie a temei cosmicității iubirii, identificând „dragostea sub toate razele: cea divină, spirituală, naturală, fizică”, dovedindu-se un francofil veritabil, dar și un germanofil ( prin citate din Faust), și aceasta prin selectarea atentă de autori și de citate din literatura franceză și germană, prin care își armează viziunile orfice vulcanice și pan sexuale asupra erosului universal, ca și scop al ființării ideatice și ontologice. Horia ZILIERU se introduce cu subtilitate în postmodernismul literar, fără a nega prezențele literare boeme în București și Iași, luându-i referențiali pe Baudelaire și Verlaine, triada Rimbaud – Lautrémont - Mallarmé, dar chiar și pe Arghezi și pe George Lesnea și se oprește numai la acestea, renunțând chiar și la Bacovia... Întrebat de Daniel CORBU: Cum vă priviți acum, la cei peste 80 de ani (…)? Horia ZILIERU salutem dicit : „ (…) Nu sufăr de strabismul „ malveillant”. Sunt un ins docil, supus aventurii între le moi et le monde, le moi et le langaje, printre nourii metaromantici ai stihuirii. Încerc să scot din canon și inerție sentimente, cărora să le dau o undă din tensiunea verbală.(…) și va încheia interviul cu un catren din „Convorbiri literare” pe care i-l rededică lui Daniel CORBU: „Documentele din haos”/ i-au fost pașaport stelar:/ Tg. Neamț – sfințit pronaus,/ Iașii- vecinicul altar”. Un răspuns respectabil și frumos!
GHEORGHE, APETROAE, Sibiu - Doctor în științe, poet și eseist.
(sursa
Academia de Poezie,Artă și Literatură-Teodor Dume/grup facebook/20.08.2019)