Nicolae Vălăreanu Sârbu:elogiul singurătății

elogiul singurătății 
de Nicolae Vălăreanu Sârbu
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi și anevoioase
traversez peste râuri și fluvii
și ajung în orașele aglomerate ale planetei

                                                mă pătrund emoțiile și ochii nu mai văd
                                                întregul în care mă pierd
                                                vreau să-mi notez cu nerăbdare
                                                orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile și devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
și fotografiez tot ce mi se pare deosebit
și o memorez pe retină

                                               hoinăresc până-n târziul nopții
                                               lumea are credința și Dumnezeul său
                                               la care se apleacă cu aceeași evlavie
                                               pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătății
scriu și nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
și capăt liniștea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul și nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut