Încoronarea cu lacrimi
Multă vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privind
printr-o fereastră.
Multă vreme am crezut că privind prea mult
frumuseţea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de
făurit duminici
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
şi nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spaţiile albe din
poemele mele
îţi cîntam litanii cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
şi mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte
otrăvite.
Cînd vei citi acestea cititorule
eu demult voi fi plecat prin alte poeme.
Rîul ce trece prin inima mea
Să vină seara.
Aşteptarea să limpezească noi vînători
de cuvinte vînători cu ogari alergînd.
Tac. Uneori semăn cu refugiile
îmi înghesui singurătatea-n oglinzi
(nici o victorie)
cineva mă ademeneşte cu vorbe ca monezile
fierbinţi
mamă nu e moartea
trecem fiecare cu o altă icoană în mîini
roua deconspiră sigiliile luna
descuie toate uşile
îţi mai aminteşti rîul ce trece prin inima mea
mamă de cînd mă ştiu adorm cu mîinile goale
ce să fac
exist şi eu ce subţire mi-i umbra.
Poveste
(Lui Aurel, căruia îi plăceau
enorm aceste propoziţii)
Locuieşti în aceeaşi casă cu mine
răspunzi la acelaşi număr de telefon traversăm
aceleaşi nopţi albe aceleaşi toamne
îngenuncheate de rouă.
Stăm în aceeaşi cameră în acelaşi pat ne iubim
pînă la ziuă
ştim aceleaşi metode de sinucidere
folosim aceeaşi masă de scris
(nimic nu e greu nimic nu-i uşor)
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină
cineva mă va vinde îţi spun curînd cineva
mă va vinde.
Traversăm aceleaşi nopţi albe ştim
aceleaşi metode de sinucidere
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină.
De ce Doamnă Moarte de ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu