Încins de gânduri mă retrag spre seară
Pe drumuri slugărite de demult.
Eliberat - ca dintr-un vis ocult -
Vântoasele mă prind în horă iară.
Și-mi spun mereu, nu-i bun ce e prea mult!
Urcând, imperturbabil mă coboară
Aceeaşi pătimire - veche moară,
De care n-aş mai vrea să mai ascult.
Dorm visele pe praguri efemere,
Drapate în veştmântul deghizat,
Croit anume să le dea putere,
Să mă reţină-n spaţiul expirat,
Rătăcitor pe-o mare de himere...
Şi nu mai am cu cine ţine sfat.
Adrian Erbiceanu
(Vol. TREPTE, Ed. Princeps Multimedia, Iași, 2018)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu