"ți-a crescut o gaură-n inimă"
au zis doctoranzii pe la vârsta copilăriei
și eu am râs
fericit că voi avea
unde să mă joc cu nisip...
mai târziu
prin adolescență au decis
că am "o inimă într-o gaură"
și am râs
aveam de acum
un fel de "black hole" a mea
unde putea încăpea
chiar o bucată de univers...
"teoretic nu prea exiști"
mi-au spus pe când
am devenit soldat
și iar am râs
pentru că atunci am înțeles
că dacă eu sunt o iluzie
și ei sunt o iluzie. ..
"gaura ta e atipică -ține loc de cord
chiar de materie cenușie ține loc"
şuşoteau cardiologii
psihologii
psihiatrii
speriați de neînțelegerea lor
"a crescut atât de mult încât te-a dat afară din tine și te-ai pierdut"
eu iarăși am râs
bucuros fiindcă oricum
nu mă găsisem vreodată...
apoi tot ce era acolo
ca o enigmă nepământeană
s-a îndrăgostit de tine
de tot ceea ce ești sau nu...
și nu am mai râs niciodată
fiindcă atunci totul în mine
s-a umplut cu viață...
iar să râzi de iubire e un sacrilegiu
pedepsit cu uitarea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu