Mă prefac în rușinea bunei mele iubite
Și găsesc
Patimi ale ploilor.
Mă prefac în emoția femeii de la colțul sărutului meu
Și găsesc
Rușinea bunei mele
Iubite...
Dacă o iau din loc...
Și sărac,
Și profan,
Și golan
Mă găsesc...
Lângă alte ape,
Unde se scaldă doar
Dorințe
Și urlă
ele...
A uscat,
A foamete
Și a sete!
Dacă mă întorc,
Iubita mea
Pare mai tristă
Și
Luând forma toamnei,
Imi spune că în colțul
Sărutului meu
Se ținea mereu
Postul credințelor mele
Și că ea,
Asuprită de frunze...
Nu a putut
Decât
Să umble prin suflet
Și prin ochi...
Dacă o iau din loc,
Găsesc cearcănul,
Adică malul fiecărei priviri,
Adică ieșirea
Din păcatul ființei mele...
Adică,
Poarta lăsată deschisă
În aflarea
Plecărilor
De
păsări,
De Mamă
Și ...
De alte aripi.
Aceasta este buna mea iubită.
Aceasta este emoția femeii de la colțul sărutului meu,
Și...
Acesta sunt eu...
Cel ce înșală fiecare lacrimă
Cu văzduhul necredințelor mele.
Mă iartă.
Mă iert.
Iert.
Și una este iertarea
Cea de toate iertarile...
Și doar acea iertare
A cunoscut
Odihna
Orfanului
Ce oglindea
Plecarea părinților...
Mă iartă.
Mă iert.
Iert.
Mă prefac în rușinea bunei mele iubite
Și găsesc...
Mă găsesc.
Și mă primește inapoi,
În adâncul
Meu,
Care,
Nici nu știu
Când a devenit
Unu' și același adânc...
Cu al ei.
Poate că despre asta e rugăciunea...
Poate că rugăciunea
Mai întâi a fost o poezie grea
Și când poetul - haimana
S-a întors la sânul sărutului
Iubitei lui...
S-a întâmplat iertarea.
Poate că asta e rugăciunea...
Întoarcerea poetului golan
Acasă,
Într-o casă,
În acea casă
A cearcănului vindecat,
Adică pe malul privirii ...
Poate că nu e o rugăciune,
Dar,
O iertare
tot e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu