Visez că lupt,cu ochiul drept nu mai văd,cercetez spațiul ce pare nemărginit,neputința în cârdășie cu neîncrederea crește,Sunt pentru prima oară pierdut,sunt un petic de carne rupt din corp,ca o lumina aproape obscură în lupta cu întunericul.
Vântul fără suflet mă bate,sunt chircit de frig,sunt vlăguit,anemic,dar orgoliul ghionturi îmi dă să mă ridic,
Fac un ultim legământ cu speranța care îmi promite că dacă nu mă pierd cu firea ,o să mă ridic din glodul umed și rece.
Sângele inima îmi înundă,din gură și urechi prelingându-se îmi încălzește corpul aproape înghețat,
Simt ce e mai rău,pâlcuri înfrigurate de negură vin spre mine și că într-un târziu voi urca mort la ceruri,
Spălat de ploaia ce cade cu picături răzlețe cu miros de petale de trandafiri,crini și viorele.
N-aș vrea să adorm gândindu-mă la repercursiuni,închid ochii câte o fracțiune de secundă ,apoi brusc tresar,
Aș bea un pahar de vin ,fie el și pelin în ton cu starea mea de spirit și iar mă rog să nu adorm cumva.
Din depărtări aud goarne ce sună adunarea,trupele aproape că mă calcă în picioare,
Durerea și chinul îmi spun că e mai bine să mor că oricum nu mai am nici o șanșă la victorie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu