Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Marcel Vișa: despre morți numai de bine (2)


Nu chinuiți morții,
nu le incendiați trupurile!
Cum ar fi dacă, plecând temporar din oraș,
ai găsi la întoarcere, în locul casei,
cenușa, locul ras de pe fața pământului,
șarpele făcut scrum?
Sosind din vacanța prelungită,
sufletele bronzate,
cu suveniruri în sacoșe imaginare,
vor găsi spațiul locativ vandalizat,
strâmtorat de aer,
micșorat (tocmai) de micimea sufletelor cazate încă
la 5, 4, 3 stele, 2, 1, 0
Ajunși din nou la START se vor întrista teribil,
vor rătăci pe străzi-
suflete homeless vizibile pisicilor,
câinilor și copiilor
Doar ei observă zbuciumul dincolo de aparențe,
le vor întinde mâinile călduțe, boticurile umede, nepăsarea.
Într-un final, abandonul total îi face să stea ghemuiți prin gări obscure
așteptând trenuri spre lumi în care focul nu a fost descoperit,
iar șarpele casei nu are de ce să se teamă.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10