Voi ştiţi din ce-s făcute mamele de copii plecaţi prin lume?
Ele nu sînt aşa ca celelalte mame, ele au ceva mai anume:
Le-a pus Dumnezeu în sânge şi-n carne şi-n oase,
nişte mirodenii de-ale lui, secrete şi miraculoase.
Că altfel, cum oare-ar putea rezista trupurile lor
să nu se prăpădească de atât amar şi de atâta dor?
Voi ştiţi în ce măsoară timpul mamele lăsate singure în ţară?
În concediile noastre de Paşti şi de Crăciun, şi în ăsta din vară.
Între ele, mamele aproape că nici nu trăiesc, stau aşa şi aşteaptă,
doar doar se va-ntâmpla o minune şi vom bate la poartă.
Că altfel, cum oare ar putea rezista trupurile lor
să nu se prăpădească de atât amar şi de atâta dor?
Oh Doamne, de ce nu te-ai născut şi de ce n-ai murit în fiecare zi?
Că aşa am avea doar Crăciun şi doar Paste şi musai ne-ar fi
să ne întoarcem acasă mai des, sau, de ce nu, chiar de tot.
Voi ştiţi de ce mamele noastre încă mai pot?
Că altfel, fără ele, am pieri printre străini,
am fi ca şi pomii-ncărcaţi, dar fără rădăcini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu