Marcel Vișa: Pastila se topește pe limbă

Ea numără în vis platanii,
caracatițe de lemn care își mișcă de colo-colo tentaculele.
Spânzurații zilei se scurg sub pielea-i translucidă.
Globuri de lumină, muguri verzui,
pixeli înăbușiți de fumul țigării uitate'n pervaz.

Zi ploioasă în doi.
Se răstesc la noi, din neant,
voci lemnoase, guturale.
Ni se aruncă în timpane cuvintele unei limbi necunoscute!
Ceasul ticăie în perete,
sau peretele ticăie în ceas?
Iubito, așază-ți urechea în dreptul scoicii imprimate-n cearșaf,
pletele tale desenează în jurul meu o mare
noapte,
timpul își îngroapă victimele în nisip
(ca o pisică rahatul).

Pe stradă e-un zgomot teribil. Se aruncă grenade.
E război,
sau joacă echipa locală de fotbal.
Schijele înfipte în burta cățelelor gestante
fac orele să schelălăie, să șchiopăteze,
fac să învie copilul ce se legăna în ștreang fericit.

Trage perdeaua,
absoarbe lumina
din cameră,
din noi!

Plouă
aici și pe planeta de unde am fugit.
Umezeala nu le priește sufletelor zidite
în pixeli de lut.
Se simte mirosul apei care se scurge-n șiroaie
prin irugile scobite în chipurile dumnezeilor de piatră,
săpate cu dalta, adânc,
de către meseriașii galeriilor de sare.

Vino să ne închinăm plânsului intermitent,
gustului de cenușă.
Genunchii se pleacă,
idolii noștri modelează țipătul de păun maltratat de culori.
Mitraliat de neguri, podețul imaginar se clatină.
Detonat de ceață, muntele se surpă deasupra trupurilor ciuruite de dorințe.

Locuitori ai caselor
devenim casanți.
Rămași fără principii,
ne îngrădim marginile pupilelor cu ace de gămălie,
ne pitim și numărăm secundele rămase.
Cât din cifra zero îți aparține?

Pastila s-a topit pe limbă, sau limba s-a topit pe cuvinte?
Voci de lemn mitraliază no man`s land-ul culorilor.
Abia acum înțeleg (totul).