Mioara Băluță: Poeme

Poeme - Poeme - Poeme - Poeme - Poeme - Poeme - Poeme 

***

nu mă tem de tine, toamnă,

de când sunt mă înconjoară

ploaia ca pe-o frunză moartă,

vântul ca pe-o frunză rară -

foaie de hârtie goală,

aplecată,

îndoită...-

mi-am crescut în colțuri aripi

și-am zburat

neostenită

când copiilor pe creștet,

când ferestrelor prin zare...

m-am tot întrecut în țipăt

doar cu păsări călătoare

și am ars,

am ars întruna mototolul de hârtie...

nu mă tem de tine

toamnă

frigul tău mă ține vie

până când, așa, în joacă,

un copil plin de mirare,

îndoindu-mi alte aripi,

mă va arunca spre soare.

***
le-am pus nume,
nu și încredere în mine -
nu sunt dumnezeu
numai un vierme care sapă în lemn
îngrășământ pentru furnici - am vrut
să mușc din tot ce mi s-a oferit
ca dintr-un fruct care ascunde mirosul florii
cât să împlinesc profeția magică a existenței
alt semn din naștere nu am
nimic de citit toamna în afară de distanța
de la care ne-am putea recunoaște
așa cum morții își recunosc pământul.

Mioara Băluță