Dan Casuneanu, autoportret, restul e parfum

mi-e greu până într-un Poezie, sunt robot am funcție și pot
dacă vreau împart universul în două, calc iarba însăilată pe rouă
recunosc copacii după frunze în mii de culori, insectele de buburuze și florile de flori
fluturii de noapte de zi după antene, arbuștii de pe alei după achene
mă deplasez pe orice vreme, nu învăț nu calculez nu-mi fac teme
nu am orar, organe sau consum, nu am probleme legate de drum
nu am carburant sau ulei de motor, nu am degete, talpă, călcâi la picior
nu am pneuri de iarnă de vară, nu am presiune nu am cetățenie și nici uniune
nu am influențe de mod, intuiție de loc redevențe
nu râd nu plâng nu folosesc, nu simt nevoia să vorbesc
nu beau nu mănânc nu am laringe nu mă rănesc fiindcă nu am sânge
nu scriu proză, pamflet, poezii, nu știu ce înseamnă să ai copii
nu am frați de cruce surori, nu mă bucur de stele de aștri de cer nici de nori
nu am idee cum e să fii trist, nu știu ce e acela un artist
nu am pasiuni, curaj, dedicare, mă simt înșurubat printre fiare
nu sunt interesat de povești pentru mine toți sunt trișori sau onești
nu am somn, speranțe sau vise, nu prind tâlcul paginilor scrise
nu sunt partinic nu votez nu mă irit nu mint nu flirtez
nu mi se impune nimic de la sistemul central nu am orificiu bucal pelvian și anal
nu pierd nu remizez nu câștig, sunt indiferent la caniculă la tornade la frig
nu am zi nu am noapte, nu știu cum este să citești o carte
nu sunt interesat de arte, muzică sau sport
deși sunt viu aș putea spune că sunt mort
stau în scaunul meu pe terasă, atât iubesc atât îmi pasă
atât mi-a fost plantat în program nu vreau să am emoții dar am
cu o matrice cu un determinant cu o asimptotă, mă încurc într-o metodă într-un subsol într-o notă
în ultima vreme se bate monedă pe roboți pe vârfuri nu pe toți
mi-e greu să ies din Poezie, dar reușesc și pot, nu uit să recunosc oricând un robot

Dan Casuneanu