Gabriela-Maria Ionescu: Minciuna

Deși îl iubea ca o nebună, în adâncul inimii ei se blama cu toată puterea morală a conştiinţei…
Andreea se detesta pentru fiecare clipă de pasiune, pentru dorul neîntrerupt faţă de fostul ei profesor de istoria artei, acum – bărbatul iubit. El, cu 23 de ani mai mare decât ea, îi predase doar două semestre la facultate. Un bărbat frumos, charismatic, un mentor desăvârşit, un model, dar şi un bărbat bun de iubit.
Toate studentele erau amorezate de el. Pentru că avusese şi proiectul de an tot la el, îi ceruse dezinvoltă numărul de telefon. El nu a avut reţineri şi i l-a dat.

După ce ea a terminat Academia de Arte Andreea s-a angajat în urma unui concurs ca pictor scenograf la un teatru mic, cvasinecunoscut.
Într-o zi l-a sunat şi i-a propus să bea o cafea împreună la o terasă şi să mai vorbeasca cu el… De la acea plăcută întâlnire la cafea, când povestiseră de toate, trecuse o jumătate de an, când a sunat-o el într-o dimineaţă, înainte de ora 9.

– Ai vrea să cinăm împreună, eşti liberă diseară?

– Da, a răspuns ea bucuroasă, deja, pornind în minte caruselul întrebărilor – cu ce mă îmbrac, merg la coafor… să îmi schimb lookul?

– La ce ora şi unde?

– Unde preferi tu, a mai spus el cu vocea aceea inconfundabilă care făcea să îngheţe respiraţia unei aule plină ochi cu studenţi în timpul prelegerilor.

Şi-a cerut voie de la serviciu să plece mai devreme şi a mers să îşi cumpere ceva deosebit de îmbrăcat, să îşi aranjeze părul şi să-și facă manichiura.

Au cinat la un restaurant cunoscut, apoi s-au plimbat depănând amintiri din vremea studenţiei ei, ea recunoscând sincer că îl iubea de când l-a văzut prima oară. Vizibil măgulit şi chiar interesat de mărturisirea ei, i-a răspuns că şi el o admira, dar nu se gândise că este obiectul iubirii ei tainice.

De atunci, se vedeau de două ori pe săptămână, întodeauna în garsoniera pe care ea o închiriase încă din timpul facultăţii. Era tipul acela de amant care te lasă cu răsuflarea tăiată. Fericirea ei sincerã se părea că îi dă şi lui o stare ciudată de satisfacţie. Vorbeau lucruri impersonale şi foarte puţin, dar se iubeau intens în liniştea celor patru pereţi.

Nu mai ieşeau în public, conştiinţa ei nu îi mai permitea să se afişeze cu el, ştiind ce intimitate împărţeau atât de des. Uneori, el îi făcea cadouri drăguţe, fel de fel de obiecte decorative, cărţi sau albume de artă. De ziua ei i-a adus frezii galbene, florile ei preferatele, dar şi o brăţară vintage din argint, într-o cutie dreptunghiulară cafenie.

Avea remuşcări dese Andreea, de la un timp şi el parcă era mai mult cu gândul în altă parte. Şi într-o zi l-a văzut discutând pe stradă cu o tânără, destul de aprins, fata era studentă, desigur, şi, temperamentală, nu se sfia să strige în gura mare că îl iubeşte, că nu e drept şi altele…

Atunci ea a realizat în sfârșit, a ştiut că aşa nu poate continua şi, deşi îl iubea încă mult şi tânjea nopţile după îmbrăţişările lui măiestre, a spus stop. L-a sunat şi i-a zis că ar dori să se oprească aici. El, galant ca întotdeauna, nu a obiectat şi a incheaiat discuţia într-un mod total neaşteptat…

– Ai fost specială, Andreea !

Pe moment, i-a venit să urle, căci ştia instinctiv că el minte, dar, cu o ultimă sforţare, i-a răspuns:

– ŞI TU!
Deşi acum îi era foarte clar că pentru el nu este decât încă o crestătură pe un răboj al cuceririlor facile.
Viața i-a oferit momente de iubire și exaltare adevărată, alături de un tânăr ce i-a devenit în timp soț.
A realizat cu tristețe, că nu făcuse decât să se mintă singură; cum că ar fi fost deosebită față de colegele ei de studenție, ce trecuseră prin patul profesurului !!!
Viața, însă i-a oferit și multe momente de iubire adevăratã, iar tânărul ce i-a devenit soț a făcut-o să se simtă cu adevărat specială dar mai ales unică !

Gabriela-Maria Ionescu