Geo Galetaru: VERSURI

Eu nu te iubesc
eu nu iubesc țipătul păsării de la miezul nopții
teroarea care se strecoară sub pielea orfanilor
am învățat să urăsc malurile peștii îmbulzeala din tramvaie
singutătatea ciupercii atavice
sub vânturile muribunde ale toamnei
eu iubesc strălucirea turnurilor de control
în plină criză a combustibilului
apele urcând la cer ca niște rădăcini ritualice
dialectica pumnului strâns
când nu mai e nici fericire nici disperare
ci doar o tăcere fără sfârșit

POATE CĂ VIAȚA

Dar cine se mai gândește la
aceste lucruri perisabile, la aceste ficțiuni
insurgente. Vântul și-a spus povestea.
Trupurile zboară și cineva își uită
numele în pâsla anotimpului.
Singuri într-o încercare tardivă
de-a ajunge din urmă trecutul,
respirația zeilor de demult.
Un papirus, o voce în
impersonalitatea acestei nopți
ce-și impune arhitectura
în conștiința ultragiată.
Poate că viața
e ceva ce se întâmplă în afara noastră.

SAU NU

1. El stătea

lipit de perete

și privea

privea

iar noi

în aceeași cameră

incomodați

de cenușa destinului

păpădii obscure

verificându-și pe ascuns

traiectoriile

am înțeles

ceea ce trebuia înțeles

sau nu

2. Și ce naiba facem

cu aceste cuvinte

cu aceste poeme

creierul înaintează

face salturi în spații severe

e o iarnă apocaliptică

afară

și noi

în fața opțiunilor

intransigente

Geo Galetaru