Savu Popa, versuri

VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI

***
Dintr-o casă
Au fost scoase afară
Câteva obiecte vechi,
Majoritatea lor,
Obiecte de mobilier,
Ponosite,
Borne kilometrice ale altor vremuri.

Nimeni nu s-a atins de ele,
Nemişcate,
În ceaţa care se lăsa printre oameni,
Prinzând rădăcini în pământ.

După câteva ore,
Am trecut din nou pe lângă ele,
Nu mă tenta nimic,
Nişte vechituri, care îmi dădeau impresia că
Un trecut oarecare
Fusese împăiat,
Expus aici, în plină stradă,
Capcane, dacă le-am fi băgat în propriile case,
Am fi readus aerul zilei de ieri pentru totdeauna.

Cicatrici ale momentului prezent.

În ceaţa care s-a lăsat printre oameni,
Prinzând rădăcini în ei.

***

Pe stradă doi trecători se întrebau
în ce direcție să o ia
m- am oprit le-am zis că
Toate direcțiile pornesc din poemul meu
Pe măsură ce e scris
Aşa că
Să fie atenți
Se poate ajunge ușor în interiorul poemului
Unde ziua cade în genunchi
ascultă asfaltul
Ca pe o scoică de jucărie.

***

De la etajul cinci,

Privesc

Cerul,

Mai ales când e senin,

Mai ales atunci

Seamănă cu un bandaj.

Savu Popa