Savu Popa: versuri

Uneori, trecem prin viață ,
Parcă suntem într-un tren,
călătorim singuri,
pe geam doar pădure, crengi parțial înverzite ne lovesc direct obrajii,
sunet înfundat de noapte la marginea orașelor.

Respiraţia o menţinem în ritmul
vagonului care trece peste plante crescute în dezordine

Nedumerirea asupra timpului în care trăim,
crește o dată cu pantele abrupte pe care trenul le sfidează
cu un sunet de metal slab în cuptorul încins

În departe crestele unor munți de abia le intuim
ca pe durerea de cap care nu întârzie să apară,
visăm cu ochii deschişi că am scăpat propria umbră
din atenţie.

Cădem pradă uşoară somnului,
înainte, pentru liniștire, închidem geamurile.
Din mersul furios al trenului
acea privire lividă
se aruncă în gol
De pe o retină neîncăpătoare
a fiecăruia.

Savu Popa