Seara, medicul de gardă i-a dat voie lui Petrișor să plece acasă, din spital, după ce i-a făcut perfuziile și i-a dat o rețetă cu ceva pirule ca să le scoată de la farmacie și pe care să le ia timp de o săptămână. Aneta a rămas destul de dezamăgită după cele văzute acolo, în spital, și s-a hotărât să-i povestească totul mamei sale după ce va ajunge acasă. În dup-amiaza acelei zile, când fratele ei făcea ultima perfuzie, Aneta, cu ultimii bănuți care-i mai avea, a coborât în curtea spitalului, la telefonul public de lângă ghereta paznicului și a sunat la ei în sat, la părintele Rodion. Părintele nu era acasă, dar i-a răspuns muierea dumnealui, preuteasa, iar fata s-a prezentat, frumos, și a rugat-o pe femeie să dea o fugă până acasă la mamă-sa, la Zamfira, și să-i spună că ei, copiii, sunt bine, sănătoși și că vor sosi acasă cu cursa de seara.
Au ajuns acasă târziu, aproape de miezul nopții, iar Zamfira i-a așteptat cu mâncare gătită atunci, seara. Cu tocană bună de pui și mămăligă aburindă, preferata lui Petrișor, și castraveți murați, ceva mai acrișori, cum îi plăceau Anetei. Erau treji cu toții, inclusiv copiii. Au mâncat fiecare cu poftă, după care s-au așezat în pat, la culcare. Viața își continua cursul ei obișnuit.
A doua zi, de dimineață, Zamfira s-a trezit, prima, ca de obicei, ca să pregătească de mâncare pentru cei ai casei și să pună la foc fiertura pentru porci. Aneta s-a trezit și ea destul de repede, imediat după mama ei. S-a îmbrăcat cu hainele de casă, și a ieșit afară, în răcoarea dimineții. S-a spălat cu apă rece pe față, așa, cum fac bărbații și cum l-a văzut pe Nea Ion că făcea în fiecare dimineață, după ce se deștepta. A coborât în bucătăria de vară, i-a dat binețe mamei sale și a pupat-o veselă pe obraz. După care s-a dus în grajd la oi, să le dea de mâncare și apă. Trebuiau să dea oile la împreunatul turmei. De obicei asta se făcea în perioada de imediat după Paște. Împreunatul însemna că, toți cei din sat care aveau oi, le dădeau la ciobani, după ce făceau măsurătoarea, și se forma doar o singură turmă cu toate oile din sat, adunate laolaltă, împreună. De unde și denumirea de “împreunat”. Ciobani erau cei doi frați gemeni, Relu și Nelu a lui Pistol, care urcau cu turma sus, pe dealuri, la vechea stână, și se întorceau abia la toamnă, târziu, pentru răvășitul oilor. Când oamenii își iau mioarele lor, brânza și urda și se risipesc la casele lor, în așteptarea iernii. Pentru asta, fiecare om se va duce, atunci, la stână și își alege oile din ciopor, adică să vadă dacă-i lipsește sau nu vreo oaie. În cazul în care-i lipsește, omul cădea la înțelegere cu ciobanul, care trebuia să-i plătescă oaia sau să-i dea o oaie de-a lui, la schimb.
Zamfira i-a zis fetei că în ziua aia se adunau cei din sat pentru măsurătoare, și că va trebui să mergă și ei, să participe la întrunire, la fel ca în fiecare an. Aveau douăzeci și cinci de oi, cinci miei și doi berbeci. Puțini oameni din sat mai aveau atâtea oi. Când trăia Nea Ion, oamenii ziceau că dumnealui are cele mai multe oi din sat. Și era respectat pentru asta, și întotdeauna îi era ascultată și cerută părerea în legătură cu oile și cu pășunatul. În acel an, sătenii au stabilit că măsurătoarea să se țină de dimineață, la ieșirea din sat, pe pășunea unde era terenul de fotbal. Zamfira a aprins focul, a pus la fiert pentru porci și s-a dus să-l trezească pe Petrișor. Aneta s-ar fi dus singură la întrunire, dar mamă-sa nici n-a vrut să audă, i-a zis că fără fratele ei mai mare nici vorbă să se ducă. Cum să meargă ea, fată singură, cu oile, acolo, între atâția bărbați? Nu se cade! Petrișor s-a trezit cu greu, ca de obicei, s-a îmbrăcat, s-a spălat, a coborât în bucătăria de vară și s-a așezat la masă. Se simțea bine acum, nu-l mai durea stomacul, îi era foame și ar fi mâncat orice.
Au deschis larg poarta și au ieșit, încet, cu toții. Oile, berbecii, mieii, Aneta și Petrișor, în spatele lor, mânând turma. Trebuiau să ajungă la întrunire, acolo, pe terenul de fotbal, pentru măsurătoare. Nicu a lui Țolea, vecinul lor, a ieșit și el din curte cu cele zece oi ale lui. S-au salutat veseli și au continuat să meargă împreună. Două case mai încolo, a mai ieșit și Ghiuțu a lui Milea, un alt vecin, cu oile lui. Când s-au întâlnit, bărbații au dat mâna, iar Ghiuțu le-a zis că el își mână oile lui mai în spate, ca să nu le amestece cu a celorlalți, iar Țolea și Petrișor au râs și au zis că oile lui Ghiuțu oricum îs prea slabe ca să nu se deosebească de restul turmei. Dup-aia s-au oprit, chiar în capul satului, să fumeze, și să bea câte un păhăruț de jinars, iar Aneta i-a zis lui frate-său ca să stingă țigara aia că nu-i bună, dar Petrișor i-a răspuns obraznic că acum e bărbat, și că așa făcea și ticu’ lui când mergea cu oile să le dea în turmă, la împreunat.
Au ajuns chiar la timp. Pe pășunea de pe terenul de fotbal erau adunați mulți săteni, fiecare cu oile lui, așezați care pe unde apucau. Unii au venit cu căruțele, cu caii, și au adus baloți de fân, să-i așeze între ei să nu li se amestece oile. Toader a lui Canciu, stătea undeva, așezat la umbra unui stejar gros, lângă caii lui, și își răsucea o țigară. Avea și el câteva oi, și un singur berbec, iar Dorin, feciorul dumnealui, ședea lângă el și mânca. După ce și-a aprins țigara, bătrânul a scos dintr-o desagă o glajă cu jinars. A smuls dopul sticlei cu dinții, și-a turnat într-un păhăruț, și a băut dintr-o data, strâmbând din nas și zicând “No, Doamn-ajută!” După care și-a mai turnat unul. L-a întrebat și pe Dorin dacă bea și el, un păhăruț, că mâncarea fără un jinars înainte nu merge, nu are nici un gust, dar feciorul l-a refuzat. Petrișor și Aneta s-au așezat nu departe de Toader și oile lui, iar Dorin, când a văzut-o pe Aneta s-a ridicat în picioare și i-a făcut cu mâna. În clipa aia bătrânul lui tată a pufnit nervos în râs și i-a zis feciorului că „Iar te uiți după aia a lu’ Mătrăgună? Că nu-i de nasu’ tău, bă! Aia-i premiantă la școală, nu ca tine slugă la pula calului!” Dorin s-a uitat încruntat la taică-său, a vrut să zică ceva, dar a dat plictisit din mână, după care și-a adunat lucrurile și a plecat de acolo. Aneta a avut de grijă ca înainte să plece de acasă, să-și însemneze oile ei, cu litera A de la Aneta, cu vopsea galbenă, pe spinare, ca să și le cunoască și deosebească de celelalte oi. Nicu a lui Țolea și-a însemnat oile lui cu feșteală verde, cu un X mare, iar acum erau amestecate cu oile Anetei. Doar Ghiuțu a lui Milea, celălalt vecin, s-a dus ceva mai încolo de ei, s-a așezat lângă un văr de-al lui din partea cealaltă a satului și s-au apucat de povestit și de băut.
În scurt timp s-au adunat câțiva oameni chiar în mijlocul terenului de fotbal. Aneta și Petrișor s-au dus și ei, să vadă despre ce e vorba. Pe teren erau doar bărbați , muierile lor fie au rămas acasă, cu treburile, fie au venit, acolo, cu ei, dar stăteau pe margine și priveau. Începeau măsuratoarea. Asta însemna că fiecare om, care avea oi, și care le dădea la împreunatul turmei, trebuia să-și mulgă doar oile lui. Iar cantitatea de lapte obținută era măsurată și notată într-un catastif. De asta se ocupa ăla A lui Huțu, președintele de la Colectivă. El era cel care ținea socotelile și măsurătoarea laptelui. Chiar dacă unul dintre săteni avea oi ceva mai multe, ele puteau să dea mai puțin lapte, față de un altul care avea oi mai puține dar care dădeau mai mult lapte. Iar cel care avea cantitatea cea mai mare de lapte la măsurătoare, era primul pe listă, următorul era cel cu cantitatea ceva mai puțină, și tot așa. Oamenii care aveau berbeci mai mulți erau printre primii pe listă, berbecii fiind ținuți de prăsilă. Aneta și Petrișor erau primii, în acel an, pentru că aveau trei berbeci și oile lor au dat cel mai mult lapte dintre toate.
Au ajuns acasă târziu, aproape de miezul nopții, iar Zamfira i-a așteptat cu mâncare gătită atunci, seara. Cu tocană bună de pui și mămăligă aburindă, preferata lui Petrișor, și castraveți murați, ceva mai acrișori, cum îi plăceau Anetei. Erau treji cu toții, inclusiv copiii. Au mâncat fiecare cu poftă, după care s-au așezat în pat, la culcare. Viața își continua cursul ei obișnuit.
A doua zi, de dimineață, Zamfira s-a trezit, prima, ca de obicei, ca să pregătească de mâncare pentru cei ai casei și să pună la foc fiertura pentru porci. Aneta s-a trezit și ea destul de repede, imediat după mama ei. S-a îmbrăcat cu hainele de casă, și a ieșit afară, în răcoarea dimineții. S-a spălat cu apă rece pe față, așa, cum fac bărbații și cum l-a văzut pe Nea Ion că făcea în fiecare dimineață, după ce se deștepta. A coborât în bucătăria de vară, i-a dat binețe mamei sale și a pupat-o veselă pe obraz. După care s-a dus în grajd la oi, să le dea de mâncare și apă. Trebuiau să dea oile la împreunatul turmei. De obicei asta se făcea în perioada de imediat după Paște. Împreunatul însemna că, toți cei din sat care aveau oi, le dădeau la ciobani, după ce făceau măsurătoarea, și se forma doar o singură turmă cu toate oile din sat, adunate laolaltă, împreună. De unde și denumirea de “împreunat”. Ciobani erau cei doi frați gemeni, Relu și Nelu a lui Pistol, care urcau cu turma sus, pe dealuri, la vechea stână, și se întorceau abia la toamnă, târziu, pentru răvășitul oilor. Când oamenii își iau mioarele lor, brânza și urda și se risipesc la casele lor, în așteptarea iernii. Pentru asta, fiecare om se va duce, atunci, la stână și își alege oile din ciopor, adică să vadă dacă-i lipsește sau nu vreo oaie. În cazul în care-i lipsește, omul cădea la înțelegere cu ciobanul, care trebuia să-i plătescă oaia sau să-i dea o oaie de-a lui, la schimb.
Zamfira i-a zis fetei că în ziua aia se adunau cei din sat pentru măsurătoare, și că va trebui să mergă și ei, să participe la întrunire, la fel ca în fiecare an. Aveau douăzeci și cinci de oi, cinci miei și doi berbeci. Puțini oameni din sat mai aveau atâtea oi. Când trăia Nea Ion, oamenii ziceau că dumnealui are cele mai multe oi din sat. Și era respectat pentru asta, și întotdeauna îi era ascultată și cerută părerea în legătură cu oile și cu pășunatul. În acel an, sătenii au stabilit că măsurătoarea să se țină de dimineață, la ieșirea din sat, pe pășunea unde era terenul de fotbal. Zamfira a aprins focul, a pus la fiert pentru porci și s-a dus să-l trezească pe Petrișor. Aneta s-ar fi dus singură la întrunire, dar mamă-sa nici n-a vrut să audă, i-a zis că fără fratele ei mai mare nici vorbă să se ducă. Cum să meargă ea, fată singură, cu oile, acolo, între atâția bărbați? Nu se cade! Petrișor s-a trezit cu greu, ca de obicei, s-a îmbrăcat, s-a spălat, a coborât în bucătăria de vară și s-a așezat la masă. Se simțea bine acum, nu-l mai durea stomacul, îi era foame și ar fi mâncat orice.
Au deschis larg poarta și au ieșit, încet, cu toții. Oile, berbecii, mieii, Aneta și Petrișor, în spatele lor, mânând turma. Trebuiau să ajungă la întrunire, acolo, pe terenul de fotbal, pentru măsurătoare. Nicu a lui Țolea, vecinul lor, a ieșit și el din curte cu cele zece oi ale lui. S-au salutat veseli și au continuat să meargă împreună. Două case mai încolo, a mai ieșit și Ghiuțu a lui Milea, un alt vecin, cu oile lui. Când s-au întâlnit, bărbații au dat mâna, iar Ghiuțu le-a zis că el își mână oile lui mai în spate, ca să nu le amestece cu a celorlalți, iar Țolea și Petrișor au râs și au zis că oile lui Ghiuțu oricum îs prea slabe ca să nu se deosebească de restul turmei. Dup-aia s-au oprit, chiar în capul satului, să fumeze, și să bea câte un păhăruț de jinars, iar Aneta i-a zis lui frate-său ca să stingă țigara aia că nu-i bună, dar Petrișor i-a răspuns obraznic că acum e bărbat, și că așa făcea și ticu’ lui când mergea cu oile să le dea în turmă, la împreunat.
Au ajuns chiar la timp. Pe pășunea de pe terenul de fotbal erau adunați mulți săteni, fiecare cu oile lui, așezați care pe unde apucau. Unii au venit cu căruțele, cu caii, și au adus baloți de fân, să-i așeze între ei să nu li se amestece oile. Toader a lui Canciu, stătea undeva, așezat la umbra unui stejar gros, lângă caii lui, și își răsucea o țigară. Avea și el câteva oi, și un singur berbec, iar Dorin, feciorul dumnealui, ședea lângă el și mânca. După ce și-a aprins țigara, bătrânul a scos dintr-o desagă o glajă cu jinars. A smuls dopul sticlei cu dinții, și-a turnat într-un păhăruț, și a băut dintr-o data, strâmbând din nas și zicând “No, Doamn-ajută!” După care și-a mai turnat unul. L-a întrebat și pe Dorin dacă bea și el, un păhăruț, că mâncarea fără un jinars înainte nu merge, nu are nici un gust, dar feciorul l-a refuzat. Petrișor și Aneta s-au așezat nu departe de Toader și oile lui, iar Dorin, când a văzut-o pe Aneta s-a ridicat în picioare și i-a făcut cu mâna. În clipa aia bătrânul lui tată a pufnit nervos în râs și i-a zis feciorului că „Iar te uiți după aia a lu’ Mătrăgună? Că nu-i de nasu’ tău, bă! Aia-i premiantă la școală, nu ca tine slugă la pula calului!” Dorin s-a uitat încruntat la taică-său, a vrut să zică ceva, dar a dat plictisit din mână, după care și-a adunat lucrurile și a plecat de acolo. Aneta a avut de grijă ca înainte să plece de acasă, să-și însemneze oile ei, cu litera A de la Aneta, cu vopsea galbenă, pe spinare, ca să și le cunoască și deosebească de celelalte oi. Nicu a lui Țolea și-a însemnat oile lui cu feșteală verde, cu un X mare, iar acum erau amestecate cu oile Anetei. Doar Ghiuțu a lui Milea, celălalt vecin, s-a dus ceva mai încolo de ei, s-a așezat lângă un văr de-al lui din partea cealaltă a satului și s-au apucat de povestit și de băut.
În scurt timp s-au adunat câțiva oameni chiar în mijlocul terenului de fotbal. Aneta și Petrișor s-au dus și ei, să vadă despre ce e vorba. Pe teren erau doar bărbați , muierile lor fie au rămas acasă, cu treburile, fie au venit, acolo, cu ei, dar stăteau pe margine și priveau. Începeau măsuratoarea. Asta însemna că fiecare om, care avea oi, și care le dădea la împreunatul turmei, trebuia să-și mulgă doar oile lui. Iar cantitatea de lapte obținută era măsurată și notată într-un catastif. De asta se ocupa ăla A lui Huțu, președintele de la Colectivă. El era cel care ținea socotelile și măsurătoarea laptelui. Chiar dacă unul dintre săteni avea oi ceva mai multe, ele puteau să dea mai puțin lapte, față de un altul care avea oi mai puține dar care dădeau mai mult lapte. Iar cel care avea cantitatea cea mai mare de lapte la măsurătoare, era primul pe listă, următorul era cel cu cantitatea ceva mai puțină, și tot așa. Oamenii care aveau berbeci mai mulți erau printre primii pe listă, berbecii fiind ținuți de prăsilă. Aneta și Petrișor erau primii, în acel an, pentru că aveau trei berbeci și oile lor au dat cel mai mult lapte dintre toate.
Domşa Lucian
(VA URMA)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu