Ella Poenaru: Vis de copil

Copilă mă trezesc, ca într-un vis ciudat:
E dimineață, mama pregătește masa,
Tata e în baie, apa curge sacadat
Și o nouă zi de-oțel și-ascute coasa.

Încă adormită la masă mă așez:

     miroase-a lapte și-a cafea fierbinte,

    privirea s-o ridic spre ei arar cutez,

  dar le promit că azi voi fi cuminte.

Schimbăm vreo două-trei cuvinte în grabă,
afară ora crește amenințătoare,
sunt timpuri roșii gata să ne soarbă
din carapacea existenței fără soare.

Se aude ușa sec, tata a plecat. Ades

ne despărțim tăcând și fără sărutare,

că ne iubim e de la sine înțeles,

        dar eu acuma cred că sunt destul de mare.

Pe seară când revine acasă obosit,
îi ies în prag, cu ochii după dar;
știu că la cină și la noapte, în sfârșit,
voi fi cu mama și cu tata iar.

E dimineață; iarăși mă trezesc

din visul vechi ca dintr-o transă,

întâia oară baia liberă o găsesc,

         dar nu-i cafea, nici lapte cald pe masă.

În fața mea un alt copil cu ochi cuminți
începe o zi proaspătă cu-ncredere
iar din chenarul negru-al pozei doi părinți
zâmbesc din alte timpuri cu înțelegere.

Helena Bob