noaptea și-a ascuns ferestrele în buzunare rupte ale timpului
stelele rătăceau agonic prin ani
cuvintele curgeau
printre cearcănele estompate ale trupului
cum să le vorbesc
când cuvintele mor
cu ochii închiși între gânduri
mă loveam de anii trecuți
pierdut între văzduh și ape
mi-era sufletul rană adâncă
cuvântul era rugăciune
între nesfârșite chemări
las pe drum trupul și plec către cer
pe țărm a rămas o ultimă cruce
răstignită între gânduri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu