Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Viorel Boldis: Sonetul dorului de mamă


A început în suflet să îmi cearnă
flori galbene uscate de mohor,
mi-e dor de tine, mamă, tot mai dor,
precum zăpezii dor îi e de iarnă.
Suntem poate naivi, noi, ca popor,
căci sufletul mereu ni se descarnă
şi-n ochii celor dragi ni se întoarnă
ca primăvara pasările-n zbor.
Sînt, mamă, ca un măr, sînt mărul tău,
ce-odată copt de creangă s-a desprins
şi a căzut în lume ca-ntr-un hău.
De-acum, şi tu, şi eu, cu părul nins,
ca vârfurile naltului Ceahlău,
ne îndreptăm tăcuţi spre necuprins.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10