mă cunoștea după cum pășesc...
adunase într-o năframă
zilele cu soare, îmbrățișările printre zâmbete,
filele pe care povesteam
cum era să ai o mamă
și mă susținea cum fac toate mamele.
Avea mereu bucurii condensate,
pentru zilele când mă va acoperi o durere,.
Avea zâmbetul și puterea
cu care voia să-mi încep fiecare zi
și mi le tot vâra în buzunare,
îngăduința și răbdarea că soarele
va fi mereu acolo și mă așteptă...
păstrase în cămara ei secretă toate
versurile mele, aliniate pe ani și vieți,
ca să mă lumineze,
când plouă cu timpul meu
și secundele îmi bat la geam,
niște lacrimi plânse de soartă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu