Săptămânal ies din orașul monocolor,
Renunțând la străzile tuturor,
În căutarea cărărilor celor puțini.
Pașii mei, precum secundele
Într-un ceas străin
Caută locul acela cu zimbri retrași
Călcând uneori nervoși și triști
Doar prin poeme și rareori
Peste tâmplele lumii.
Cu aceeași culoare a orașului catatonic
La care au renunțat cândva pictorii,
Regizori neinspirați se joacă în scurt metraje
De-a refacerea lumii.
Mimând o privire pierdută, stinsă
Săptămânal închid toate luminile scenei
Și, zâmbind
Îmi plimb zimbri și neliniștile
Prin valurile din Zihuatanejo,
Care îmi lovesc gleznele
Ca o bătaie în ușă
Amintindu-mi de nevoia
Împăcării cu mine.
(Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu