Dumitru Ichim: ***

(”în fiecare rost și înțeles
există locuitorul stepei,pescarul,n-are ureche, nici mână și nici pianină.” - neruda, patagonia)

chiar miezul nopții mele
mi l-ai furat
și-ai pus în miezul pâinii gust
lumina să hrănească.
ocean de-am fost, răsfoitor de zare,
de ce,
cînd am rămas
mărunt cât un cercel de rouă,
chiar lacrima aceea mi-ai răpit-o
în lespede de sare?
cerut-am ochilor ca să Te vadă cu auzul,
dar Te-ai ascuns, făptură nouă,
și peste rost, și peste înțeles
lăsîndu-mi doar toiagul alb de orb.
azi noapte,
oare fu inima orbecăind,
ca noi ce ne zidim ruina neputinței?
nu știu, dar amândoi,
așa văzând cum stepei' dăm ocol,
când am bătut cu bățul în poarta morții Tale,
din spate,
ironicul glas mi-a grăit:
bate mai tare, că mormântu-i gol!