Gabriel Stanciulescu: Mi-e dor...

mi-e dor de un refugiu
în gânduri
să calc pe pașii apăsați
de greul ce-l duceau bătrânii
storși de sudorile curate
în palme le citeam trecutul
pe frunte arșițe brăzdate
și anii scurși...
cu saci în spate
eu...
un copil fără dorințe
un călător printre decenii
un visător... ce n-avea minte
mi-e dor să înflorească merii
mi-e dor...
de fotbalul jucat pe stradă
să sparg un geam...
la un vecin
de primul pas pe poarta școlii
de-ai mei colegi cu chip de ceară
îi strig și azi pe toți pe nume...
dar nu-mi răspund...
anii s-au retras tiptil
ca mingea mi-au driblat etatea
să ne amintim... nu-i inutil
ca mâine părăsim...
cetatea.