Violetta Petre: Viață de cicadă

Pe frunţi de ger, un vânt rebel, mai sapă-n rană riduri,
E vreme rea şi-n fulgi de nea, m-adăpostesc de friguri.
Aştern un pas de bun rămas, printre nămeţi de vină,
Pe umbra mea mai cade-o stea, cu ace de silvină.

Un foşnet vag, un gând pribeag îmi umblă pe sub gene,
Nu sunt cărări, pe albe zări, ci doar răscruci viclene,
Unde nu ştiu, pe care pliu să îmi croiesc o cale,
Să pot s-ajung, pe-un drum prea lung, pe urma umbrei tale.

Se-adună corbi pe norii orbi în cercuri de răsteală,
Consoane cad, din ram de brad, mă-mbracă în beteală.
Atârnă greu, pe gâtul meu, ca lanţul de picioare,
Ecou de dor, într-un decor cu moartea la hotare.

Un lup flămând, un cerb plăpând îşi caută destinul,
Eu muşc din ger cu dinţi de fier, dar geru-i ca pelinul.
Prin ceaţa grea privirea mea, se-mpiedică şi cade,
Pe sub pământ, un zbor frământ, în aripi de cicade.

Locaş îmi fac sub un copac şi sug la rădăcină
Şi nu îmi pasă că n-am taţi şi am mamă străină...