Vine o vreme... când nu-ţi mai pasă,
dacă un gând a rămas spânzurat ca o hartă,
nici chiar de floarea vârstei care şi-a scuturat polenul
pe aripi de fluturi născuţi poveste...
doar tăcerile au ajuns fecunde, au inseminat anotimpurile.
Întrebările au intrat, din nou, în sesiune,
mirarea fredonează pe strada speranţei,
răbdarea brodează-n gherghef, voal de aleasă,
iar neastâmpărul clipei şi-a găsit echilibrul
pe genunchii nopţilor înveşmântaţi-n mătase de vise.
Dar un alt gând, plămădit în covata dimineţilor,
caută, ce-i drept timid, să treacă puntea
dincolo de cuvintele sleite, atunci când
ploaia sărută aripi amorţite de fluturi,
ca din restul... pe care, doar Dumnezeu il ştie,
sa gătesc cea mai apetisantă felie de viaţă!
29 Iunie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu