Melánia Briciu Atanasiu: Brandemburgice şi pitoresc balcanic

sub axila primei păsări înmugureşte o ramură de cer
visez să-mi pot lăsa semnătura pe-o pleoapă întredeschisă
undeva între mine şi lumea pe care nu mai prididesc s-o găsesc
ochi de înţelegere atunci
când se va deschide într-o petală deja ofilită

în clipa exploziei se va cânta lohengrin
oraşul se va despacheta pe rând dinspre celofan înspre frunze
eu nu-mi voi putea trâmbiţa însă izbânda în surliţe infinite
timpul carnivor îşi va scârţâi aria pe bachelita aceluiaşi gramofon

efendi s-a răcit nisipul
adă narghileaua cu aroma cireşilor pe scuturate
şi trimite pe cel care va putea ghici din zaţul depus
în această ceaşcă ciobită

mult prea fragil translucid porţelan
viaţa se trece cu fiecare cutie de medicamente

una la lună