Boris Mehr: ***

Știu călători ce trec prin dealuri, nu le ocolesc, trec prin ele,
Acolo crește alt grâu, boabe negre, mai dau de un strămoș, 
Apoi ei ies glorioși, în mantii aurii de cuceritori, unde sunt? 
Câte vieți trăim? Multe. Voi nu știți, nu vreți, ce vreți?
Ei încearcă să locuiască în timp. Îi respect.
Poți înmormânta un fluviu, o mare? Nu. 
Dar viața unui om este mai de preț. 
Simți stelele cum se sparg de piept. 
Stelele tale sunt sfârcurile nemaipomenite. 
Am povestit prietenilor despre primul sfârc 
Văzut în viața mea prin ușa unei case străine. 
Dionisos era cu noi. Râdeam ca proștii. 
Bărbații au plecat, ne-au lăsat femeile. 
Așa credeam. Am crescut, am devenit mai triști.
Cântă-mi , zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul…